Primarul Bogdan Loghin a prezentat șefilor de secții din Spitalul Rădăuți proiectul noului spital de boli infecțioase din municipiu. Clădirea va avea parter și două etaje și va fi amplasată în curtea actualului spital


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin,  s-a întâlnit miercuri, cu medicii șefi de secții, din cadrul Spitalului „Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian”.

Întâlnirea a avut loc în sala Casei de Cultură, pentru păstrarea distanțelor impuse de pandemie și a avut drept scop unele discuții consultative, privitoare la construcția noului spital.

Într-un comunicat al Primăriei Rădăuți se arată că noul amplasament-curtea din spatele spitalului- vizează cu prioritate reducerea distanței față de majoritatea laboratoarelor pentru efectuarea analizelor.

„Potrivit medicilor rădăuțeni, un proiect asemănător a mai fost înaintat și administrațiilor anterioare, din păcate fără succes”, se menționează în comunicat.

La această întâlnire, alături de primar a fost prezent și reprezentantul proiectanților care a purtat cu medicii prezenți discuții aplicate în fața planșelor proiectate, privitoare la amplasament și necesități.

În esență, potrivit specialiștilor din spital, deși s-a pornit de la ideea unei construcții modulare, considerată neoportună și nefuncțională, ca în cazul Lețcani și avansată ulterior la una P+1, s-a considerat că noua construcție trebuie să fie de tip parter plus două etaje, date fiind foile de zi care sunt profitabile financiar și normele care impun autorizările ulterioare.

Totodată, s-a concluzionat că noua construcție trebuie să acopere necesitatea și numărul de paturi pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii și infecțioase, indiferent dacă la data finalizării, cazurile de COVID19 vor fi foarte puține.

„Stabilirea locației noului spital este un punct important în cadrul etapelor de realizare, proiectantul fiind obligat să se alinieze la utilități precum rezerva de apă, de oxigen, de gaz și de energie electrică”, se mai arată în comunicat.

În final, a fost abordată și problema modernizării spațiului de parcare ca un proiect integrat.

Primarul Bogdan Loghin s-a declarat mulțumit de rezultatul ședinței, cu atât mai mult, cu cât noul amplasament, crearea spațiilor pentru foile de zi și reducerea distanței dintre spitalul din proiect și laboratoarele de analize existente în spital, vor permite realizarea unor economii substanțiale, se menționează în comunicat.  


Intră acum și în grupul de