Intră acum și în grupul de
În baza prevederilor Tratatului între România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborare şi asistenţă mutuală în problemele de frontieră, semnat la Cernăuţi la data de 17 iunie 2003, joi, 25 februarie la Porubne, pe teritoriul Ucrainei, a avut loc întâlnirea de lucru bianuală la nivelul Împuterniciţilor de Frontieră ai României şi Ucrainei pentru frontiera de stat româno-ucraineană.
Delegaţia din Ucraina a fost condusă de şeful Detaşamentului de Grăniceri Cernăuţi, locotenent colonel Jovtonojuk Igor iar delegaţia română a fost condusă de comisar şef de poliţie Ieremie Gheorghe. Din delegaţia română au mai făcut parte: comisar şef de poliţie Holca Dragoş – şeful I.J.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Bute Liviu – adjunctul şefului I.J.P.F. Maramureş şi trei ofiţeri specialişti în relaţii internaţionale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, comisar de poliţie Ilie Poroch – Seriţan, pe timpul întâlnirii s-a realizat un schimb de date şi informaţii pe principalele domenii de infracţionalitate de la frontiera româno-ucraineană şi s-a prezentat activităţile desfăşurate în zona de responsabilitate în anul 2009. Totodată s-au stabilit măsuri specifice pe linia organizării cooperării pentru supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat comune pentru semestrul I din anul 2010
Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat într-o atmosferă prietenească şi constructivă, de înţelegere reciprocă şi colaborare, a mai precizat comisarul Poroch.
Intră acum și în grupul de