Aglomerație, nerespectarea măsurilor sanitare și lipsă de organizare la pârtia de schi din Masivul Rarău


Intră acum și în grupul de

Aglomerația și lipsa de organizare a operatorului care administrează pârtia de pe Masivul Rarău a nemulțumit, duminică, mai mulți turiști care au intenționat să schieze pe această pârtie mai ales că ultimele ninsori au făcut ca pârtia să fie perfectă pentru acest sport.

Cu jumătate de oră înainte de deschiderea instalației de transport era deja formată o coadă lungă, cu turiști din aproape toate regiunile țării, iar cei care nu mai fuseseră în zonă au avut surpriza să constate că nu puteau achita cu cardul, ci doar cu banii în mână.

Telegondolele au funcționat la capacitate maximă, fără să fie respectate măsurile de prevenție în pandemie, iar cei mai mulți schiori nu purtau mască de protecție.

În zona de la baza pârtiei nu erau persoane care să indice turiștilor cum să-și parcheze mașinile, dacă parcarea este ocupată și s-a ajuns ca unele mașini să fie parcate și la 4 kilometri de baza pârtiei.

Mai mult, poliția locală este depășită de situație, nefiind o coordonare între agenții care ar trebui să se ocupe de fluidizarea traficului și operatorul parcării de la baza pârtiei.

De menționat este că autobuzul care merge pe acest traseu își începe programul la 9:30 în timp ce pârtia se deschide la ora 9:00.

Totodată și traficul a fost blocat pentru nu au lipsit nici cei care au depășit coloana de mașini.

„Atâta lipsă de organizare nu am văzut în nicio altă zonă. Se vede lipsa de preocupare a administrației. Păcat de investiția asta și de pârtie pentru că nu se găsește cineva care să asigure un flux normal și să fie respectate niște reguli”, a declarat un turist dezamăgit.


Intră acum și în grupul de