Intră acum și în grupul de
Deşi nu avea permis un bărbat din Frasin a condus un autoturism până a rămas fără benzină şi apoi l-a abandonat. Potrivit IPJ Suceava, duminică, în jurul orelor 21.00, G. Orest, de 22 ani, din oraşul Frasin, a condus autoturismul proprietate, cu toate că nu deţine permis de conducere, pe raza localităţii şi s-a deplasat împreună cu G. Constantin, de 29 ani, din aceeaşi localitate, care îl însoţea, la locuinţa lui C. Ionica din localitate.
Ajungând la destinaţie, a parcat autoturismul în curte şi au intrat în casă, însă aici G. Orest şi-a amintit că a uitat casetofonul autoturismului deschis şi i-a cerut lui G. Constantin, dându-i cheile maşinii, să meargă să-l oprească.
G. Constantin i-a cerut minorului C.G., fratele gazdei, să-l însoţească, apoi a ieşit în curte, s-a urcat la volanul maşinii, fără a poseda permis de conducere, minorul ocupând bancheta dreapta faţă şi a sustras autoturismul plecând din curte.
G. Constantin a condus autoturismul sustras pe DC Doroteia, DJ 177A, apoi s-a deplasat în comuna Stulpicani pentru a se plimba.
Autoturismul a fost găsit de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Frasin, pe parcursul nopţii, în jurul orelor 01.00, parcat pe raza comunei Stulpicani, întrucât nu mai avea combustibil, la volan fiind identificat suspectul G. Constantin, iar pe bancheta din dreapta faţă minorul C.G.
Autoturismul nu a suferit avarii, fiind predat părţii vătămate.
Poliţiştii au întocmit dosar penal atât părţii vătămate G. Orest sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere”, cât şi faţă de G. Constantin sub aspectul comiterii infracţiunilor de „furt calificat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere”.
Intră acum și în grupul de