De Martisor, se plimba cu camionul plin de produse contrafacute


Intră acum și în grupul de

Un cetăţean ucrainean s-a ales cu dosar chiar de 1 martie după ce a fost oprit de agenţii vamali în Punctul de Trecere al Frontierei Siret. Petro, în vârstă de 40 de ani, dorea să iasă din România la volanul unui camion. Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali nu s-au mulţumit însă doar cu controlul actelor de călătorie şi au trecut şi la verificarea autovehicolului.

Nu mică le-a fost surpriza organelor de control când au găsit camionul burduşit cu haine contrafăcute, mai exact pantaloni şi bluze marca „ Armani” şi „Adidas” în valoare totală de peste 14.000 de lei. Întreaga marfă a fost confiscată în vederea expertizării, iar şoferului i-au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă înregistrată şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Captura de pe parcursul zilei de luni este a doua pe care vameşii sireteni o fac pe parcursul a doar trei zile. Prima dată poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autocamion condus tot de un cetăţean ucrainean, produse textile susceptibile a fi contrafăcute ( pantaloni şi bluze sport marca „ Adidas” şi pantaloni jeans de diferite mărci), în valoare de peste 19.000 lei.


Intră acum și în grupul de