Intră acum și în grupul de
Unul dintre cele trei dosare penale în cazul Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto a fost finalizat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, fiind trimiși în judecată trei persoane, cauza urmând să fie judecată de Tribunalul Suceava.
Astfel, a fost trimis în judecată Mihail Martin (în stare de arest la domiciliu), care era ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (4 acte materiale), favorizarea făptuitorului, luare de mită, acces ilegal la un sistem informatic.
În același dosar a fost trimis în judecată Radu Ionuț Obreja, (arestat preventiv în altă cauză), comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și dare de mită.
În același dosar, a mai fost trimisă în judecată o persoană fără calitate specială (arestat preventiv în altă cauză) pentru complicitate la luare de mită și complicitate la dare de mită.
DNA Suceava menționează că în celelalte două cauze mediatizate prin comunicatul anterior menționat se desfășoară în continuare acte de urmărire penală.
Astfel, în dosarul privind fapte de corupție legate de eliberarea de permise de conducere, se desfășoară în continuare acte de urmărire penală față de mai mulți angajați ai Ministerului afacerilor Interne (MAI), șase aflați în stare de arest preventiv (între care și Obreja Radu Ionuț) și patru sub control judiciar, alături de instructori și intermediari ai școlilor de șoferi
Totodată, în dosarul privind fapte de corupție legate de înmatriculări auto se desfășoară în continuare acte de urmărire penală față de mai multe persoane între care trei intermediari (doi în arest preventiv și unul sub control judiciar)
În dosarul finalizat prin rechizitoriu și trimis în judecată, procurorii au stabilit că în perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în care, alături de polițiști și funcționari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.
Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani percepute atât la examinarea teoretică, cât și la traseu.
În acest context, inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi.
Concret, acesta l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție, i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție, l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și despre stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție, i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, apel ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate (constând în restituirea sumei de bani pretinsă cu titlu de mită), ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.
La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, prin intermediul celui de-al treilea inculpat, persoană fizică, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu.
„Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere”, arată procurorii.
În același context, la data de 09 octombrie 2020, inculpatul Martin Mihail, în aceeași calitate, ar fi accesat în mod ilegal baza informatizată de date administrată de Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (care conținea date clasificate ca secrete de stat, iar accesul era destinat unui grup restrâns de utilizatori) pentru a efectua verificări cu privire la raporturile de muncă ale unui agent de poliție din cadrul Compartimentului permise Suceava.
Ulterior, informațiile respective ar fi fost transmise inculpatului Obreja Radu Ionuț care-l îl bănuia pe subordonat de formularea unor denunțuri împotriva sa.
În cauză, s-a dispus indisponibilizarea și instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra autoturismului de teren primit cu titlu de mită de către inculpatul Martin Mihail, menționează DNA Suceava
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Intră acum și în grupul de