Intră acum și în grupul de
Locaţia oului gigant, omologat şi înregistrat, anul trecut, de World Records Academy ca fiind cel mai mare ou tradiţional de Paşte din lume a fost schimbată. Acesta a fost mutat în noaptea de marţi spre miercuri din centrul municipiului reşedinţă de judeţ pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei, în apropierea Muzeului Satului Bucovinean, unde urmează să fie amplasat şi pictat.
Potrivit directorului Complexului Muzeal al Bucovinei, Emil Ursu, până la sfârşitul săptămânii, oul uriaş va fi adus în poziţie verticală, iar apoi, când vremea va permite, va fi încondeiat de graficieni ai muzeului sucevean. El a precizat că modelul ce va fi pictat pe ou va fi ales din catalogul de modele existent în patrimoniul Complexului Muzeal al Bucovinei.
Confecţionat anul trecut de Paşte, din fibră de sticlă de o firmă din Buzău şi decorat cu desene realizate pe autocolant de o firmă suceveană, oul care fost amplasat în centrul Sucevei are o înălţime de 7,25 metri, diametru de 4,6 metri şi o greutate de 1,8 tone.
În zona centrală a municipiului Suceava urmează să înceapă lucrări de reabilitare a esplanadei şi va fi amenajată şi o parcare subterană.
Intră acum și în grupul de