Intră acum și în grupul de
Un pieton ce abia se mai ţinea pe picioare a fost accidentat grav în timp ce încerca să traverseze drumul fără a se asigura dacă vine vreo maşină. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, la ora 17.10, pe strada Calea Obcinilor, din municipiul Suceava, U. Gheorghe, în vârstă de 32 ani, din comuna Şcheia, în timp ce conducea un autoturism, l-a accidentat grav pe O. Viorel, în vârstă de 49 ani localnic, care s-a angajat în traversare prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ pentru primul şi de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de-al doilea, iar din declaraţia şoferului rezultă că purta centură de siguranţă.
Intră acum și în grupul de