Intră acum și în grupul de
Colegiul fălticenean „Mihai Băcescu” desfăşoară un nou proiect după cel de calificare a peste 200 angajaţi din Suceava şi Neamţ. Şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că Proiectul LLP-LdV/VETPRO/2009/RO/140, cu titlul „Modalităţi de evaluare a performanţei didactice în context european”, finanţat din fonduri europene prin Programul Leonardo Da Vinci, deschide calea unui nou parteneriat extern cu diverse organizaţii de formare şi unităţi şcolare din Germania.
Prin intermediul Organizaţiei Alfatraining Bildungszentrum, din Karlsruhe, 9 profesori de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni şi 6 inspectori şcolari de la IŞJ Suceava vor participa timp de două săptămâni (15-28.03.2010 ) la un stagiu de formare continuă, pe un program stabilit de comun acord cu partenerii externi.
Scopul principal al proiectului constă în dezvoltarea şi formarea de noi competenţe profesionale ale participanţilor, în ceea ce priveşte utilizarea modalităţilor europene de evaluare a performanţei didactice. Întrucât sistemul de evaluare european are în vedere în primul rând performanţa realizată în clasă, programul cuprinde activităţi specifice de formare continuă a participanţilor; participanţii vor vizita şcoli, vor asista la lecţii unde, se va urmări gradul de îndeplinire a indicatorilor pe baza unor fişe de observare a lecţiei (activitatea profesorului, a elevului, gradul de implicare şi motivare pentru învăţare, strategiile didactice folosite, modalităţi de evaluare a elevilor s.a.).
„O corectă evaluare a activităţii personalului didactic presupune implicit măsuri de îmbunătăţire/eficientizare a activităţii, iar modalităţile de evaluare practicate în sistemul nostru de învăţâmânt de până acum, trebuie să fie reconsiderate, să capete o dimensiune europenă pentru ca şi finalităţile educaţiei să conducă la formarea viitorilor cetăţeni care vor munci şi vor trăi în spaţiul european.
În acest context ne propunem să analizăm criterii clare şi evidente de evaluare a performanţei didactice practicate în instituţiile de învăţământ din Germania, să identificăm căi, metode, mijloace şi instrumente de evaluare a activităţii profesorului, deoarece performanţa didactică şi performanţele elevului, conduc în esenţa la creşterea calităţii educaţiei si formării profesionale în orice unitate şcolară”, a precizat şeful IŞJ Suceava.
Intră acum și în grupul de