Intră acum și în grupul de
Autoritățile județene au început mutarea din Palatul Administrativ a birourilor CJ Suceava și Prefecturii Suceava.
În același timp, pe clădirea Palatului Administrativ pompierii militari continuă să îndepărteze toate elementele care au fost afectate de incendiu urmând să fie plasată o prelată pentru a se evita pătrunderea apei în interior.
Totodată, angajați ai instituțiilor județene au început să scoată apa din interiorul clădirii și să evacueze mobilier, aparatură și documente.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a anunțat că duminică s-a efectuat o evaluare preliminară a clădirii și s-a observat că parterul și primul etaj sunt puțin afectate.
Potrivit acestuia, este posibil, ca în perioada imediat următoare, spațiile de la nivelul parterului să poată fi reutilizate.
Cam cea mai ramas din Consiliul Judetean Suceava …Cam ce-a mai ramas din Consiliul Judetean Suceava …
Publicată de NewsBucovina.ro pe Duminică, 7 martie 2021
El a menționat că potrivit decizie luate în ședința CJSU Suceava s-a stabilit relocarea de urgență a unor spații de la Palatul Administrativ, către alte spații pe care le administrează Consiliul Județean (Muzeu și altele), astfel încât activitatea celor două instituții să nu aibă de suferit din acest punct de vedere.
Intră acum și în grupul de