Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță, la Suceava, că s-a aprobat finanțarea Sălii Polivalente, că va fi aprobată construcția unui nou cămin studențesc și că se vor găsi soluții de finanțare pentru investițiile vizate de autoritățile sucevene în domeniul sănătății


Intră acum și în grupul de

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a vizitat, vineri, lucrările de construire a unui bloc de locuințe pentru medici, dar și amplasamentele pentru viitoarele spitale, respectiv Spitalul de copii și Spitalul de boli infecțioase, dar a discutat și despre proiectul subtraversării între spitalul nou și spitalul vechi a declarat că se vor găsi soluții de finanțare pentru aceste proiecte importante ale Sucevei.

„Vreau să vă asigur că Guvernul va da un sprijin consistent pentru proiectele județului Suceava”, a spus Cseke Attila.

El a amintit că miercuri s-au aprobat  indicatorii tehnico-economici pentru Sala Polivalentă cu 5000 de locuri în municipiul Suceava, iar Hotărârea de Guvern a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

„Este o investiție importantă susținută din bugetul de stat prin CNI care se va ridica la 185 de milioane de lei”, a spus ministrul.

El a menționat că urmează ca Guvernul să se pronunțe într-o ședință viitoare pe indicatorii tehnico-economici pentru un nou cămin studențesc la USV, investiție preconizată la 131 de milioane de lei.

În ceea ce privește investițiile în domeniul sanitar vizate de autoritățile sucevene el a spus că sunt proiecte ambițioase.

Ministrul dezvoltării primit cu “proteste” la Suceava

Ministrul dezvoltării primit cu “proteste” la Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Vineri, 12 martie 2021

„Dacă nu avem ambiții și nu avem vise nu putem să avansăm. Sunt proiecte mari, importante, dar eu cred că așteptarea societății este ca aceste proiecte mari să se regăsească în realitate”, a spus Cseke Attila.

Ministrul a subliniat că l-a asigurat și pe președintele Gheorghe Flutur și pe prefectul Iulian Cimpoeșu și pe primarul Ion Lungu că Guvernul va acorda o atenție sporită pentru aceste investiții pentru că sunt necesare.

„Suntem în discuții și Guvernul va aproba în perioada următoare proiectul de Plan Național de Redresare și Reziliență unde vor fi posibilități de finanțare atât pe domeniul sănătății cât și pe alte domenii importante. Încercăm să găsim soluții de finanțare pentru aceste proiecte importante pentru Suceava”, a spus ministrul Dezvoltării.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat ministrului proiectele ce vizează construirea unui Spital de Copii și unui Spital de boli infecțioase, dar și nevoia realizării unui pasaj subteran între zonele dintre spitalul nou și spitalul vechi.

Costurile se ridică la peste 160 de milioane de euro, a menționat Flutur, care însă a subliniat importanța acestor proiecte pentru sistemul de sănătate din zonă.


Intră acum și în grupul de