Ministrul Dezvoltării a văzut conceptul viitorului Spital de boli infecțioase din Rădăuți și a cerut autorităților locale să se avanseze cu documentația tehnică pentru a se stabili cum poate fi finanțat


Intră acum și în grupul de

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a văzut, vineri, la Rădăuți, conceptul viitorului Spital de boli infecțioase din municipiu care i-a fost prezentat de primarul Bogdan Loghin.

Ministrul a dorit să afle cât de avansată este proiectarea, dar a aflat că doar i s-a prezentat un concept.

„Am vrut să prezentăm conceptul”, a spus Loghin care a menționat că au fost mai multe variante și că el consideră că aceasta este varianta cea mai bună pentru că această construcție este în apropierea clădirii principale a spitalului municipal și vizează cu prioritate reducerea distanței față de majoritatea laboratoarelor pentru efectuarea analizelor.

El a arătat că acest concept prespune o clădire formată din parter și două etaje și va avea paturi pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii și infecțioase.

Ministrul Dezvoltării a ajuns la Radauti la Spital

Ministrul Dezvoltării a ajuns la Radauti la Spital

Publicată de NewsBucovina.ro pe Vineri, 12 martie 2021

„Rugămintea este să avansați cu proiectul, cu documentația tehnică. Acum avem și PNRR unde partea de infrastructură sanitară este finanțată, dar și la Ministerul Dezvoltării are pe investiții posibilitatea”, a spus ministrul.

El nu s-a pronunțat asupra investiției și așteaptă să vadă proiectul final.

„Să vedem proiectul odată și din punct de vedere tehnic ce înseamnă, cât costă. Astea sunt lucruri importante ca să vedem unde putem găsi finanțare”, a spus Cseke Attila.

Bogdan Loghin a menționat că noua clădire urmează să aibă o suprafață desfășurată de circa 3000 de mp.

Ministrul Dezvoltării a vizionat la Spitalul Municipal Rădăuți lucrările de modernizare și extindere prin supraînălțare care se realizează la această unitate spitalicească și care ar urma să fie finalizate în luna aprilie.


Intră acum și în grupul de