Intră acum și în grupul de
Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un dornean ce conducea cu viteză a intrat în peretele unei case. Potrivit IPJ Suceava sâmbătă, la ora 01.03, F. Dorel, de 41 de ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Roşu din localitatea de domiciliu, din cauza vitezei excesive şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.
Autoutilitara a trecut pe sensul opus de circulaţie, după care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un imobil, proprietatea Anghelinei S.
Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit următorul diagnostic: „politraumatism craneo-cerebral acut deschis, plagă contuză cu lipsă de substanţă cutanată regiune tempo occipitală stângă, plăgi excoriate emisfacis stâng ambele mâni, contuzie membre inferioare.
Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de