Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus, marți, la un an de la intrarea în carantină a municipiului Suceava și a celor opt localități limitrofe că acum județul Suceava este cu cea mai mică rată de infectare din țară și că în primul rând trebuie mulțumit sucevenilor și personalului medical.
„Suntem la 30 martie 2021. Anul trecut pe vremea asta Suceava era județul dat foarte des ca exemplu ca zona unde a izbucnit pandemia. Astăzi, suntem șapte zile la rând la ultimul loc la rata de infectare”, a spus Flutur în ședința Consiliului Județean Suceava.
El a spus că locuitorii județului Suceava au învățat această lecție dură și că în primul rând trebuie să le mulțumească lor.
„Chiar dacă atunci când e bine nu prea mai vorbește nimeni de tine, că se vinde mai greu o știre de bine, trebuie să remarc că inclusiv mass media de Suceava a subliniat această revenire a județului Suceava ca exemplu în această luptă cu coronavirusul”, a spus Flutur.
El a mulțumit sucevenilor pentru situația epidemiologică din județ, dar și personalului medical.
„Nu s-ar fi putut face mare lucru dacă nu aveam actorii principali aici, mă refer la aparatul de medici, asistenți medicali din întreg județul Suceava și SJU Suceava care duce greul pentru că în continuare cazurile grele și foarte grele vin la Suceava și oamenii aceștia au aceste probleme zilnic”, a spus președintele Flutur.
El a subliniat că SJU Suceava nu a dus lipsă de fonduri, de dotări.
„Asigur conducerea SJU Suceava de toată disponibilitatea de fonduri pentru a face performanță în continuare. (…) Avem nevoie în continuare de resursa umană, de medici, de asistenți. Avem nevoie de dotări”, a mai spus Flutur.
Reamintim că în 31 martie 2020 a fost emisă Ordonanța Militară nr. 6 prin care municipiul Suceava și opt localități limitrofe au intrat în carantină care a fost ridicată în 13 mai.
Intră acum și în grupul de