Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au stopat un eveniment privat la care participau în jur de 100 de persoane. Evenimentul, organizat în incinta unui hotel de pe str. Mitropoliei din Suceava, s-a terminat cu amenzi și avertismente.
Astfel, duminică seara, în baza unor informații obținute de polițiștii suceveni, o echipă de control formată din polițiști, jandarmi, lucrători ISU, ITM și DSVSA s-au deplasat într-o sală de evenimente din incinta unui hotel din municipiul Suceava.
Potrivit IPJ Suceava, în urma verificărilor s-a constatat că în interiorul sălii de evenimente era organizat un eveniment privat. Sursa citată nu precizează despre ce eveniment anume este vorba, însă menționează că au participat aproximativ 100 de persoane. Oamenii se aflau la mese consumând băuturi şi produse alimentare, fără a fi acompaniaţi de o formație muzicală.
Potrivit unor surse, persoanele fac parte din comunitatea bisericii penticostale.
Organizatorul evenimentului a fost identificat în persoana unui bărbat din satul Iaslovăț. El a fost amendat cu 3.000 lei, o amendă de aceeași valoare primind și administratorul hotelului.
La rândul său, participanții la eveniment au fost sancționate cu avertismente și forțate să părăsească sala de evenimente.
În acest context, IPJ Suceava reamintește că organizarea evenimentelor private este interzisă conform Legii 55/2020 având în vedere contextul pandemic. Redăm mesajul IPJ Suceava:
„Zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verifică modul de respectare a legislației dar și a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00.
Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.”
IPJ Suceava arată că acțiunile de control vor continua și recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
„Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii”, au transmis polițiștii suceveni care au reamintit și de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul Covid-19.
Intră acum și în grupul de