Noile radare mobile au sosit la Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Şoferii suceveni care au tendinţa să apese mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie trebuie de acum înainte să fie mult mai atenţi. Noile radare ale poliţiei rutiere au ajuns şi în judeţul Suceava.

Conform conducerii Serviciului Poliţiei Circulaţie, recentele detectoare de viteză “sunt mult mai performante decât cele aflate în funcţiune în momentul de faţă, având o capacitate de înregistrare continuă de până la 30 de ore dar mai ales prin separarea sensurilor de mers, iar detectoarele de radar nu pot semnala prezenţa unui aparat de verificare în timp optim pentru ca şoferul să poată reduce viteya de deplasare”, a declarat şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava, Mihai Gabinat.

La ora actuală în judeţ au sosit, prin intermediul programului naţional, 10 autoturisme dotate cu noile radare. Serviciile poate că se vor îmbunătăţi, dar secretomania privind costurile necesare dotării noilor autovehicule a rămas aceeaşi. Chiar dacă nu se ridică la valoarea de 80.000 de euro, nimeni nu ştie cât valorează noul radar mobil din dotarea poliţiştilor, nici chiar purtătorul de cuvânt al IPJ, Gabriel Panţîru.

Mai mult, noile autovehicule vor rămâne în parcările unităţilor din judeţ, acolo unde au fost repartizate, până când poliţiştii vor învăţa cum să utilizeze noile aparate.


Intră acum și în grupul de