„Grupul de creștini” contestatar al concertelor rock cere acum să nu se finanțeze Spitalul Județean „pentru mascarada Covid” și nici departamentul de ordine publică pentru că polițiștii și jandarmii își bat joc de popor cu amenzi


Intră acum și în grupul de

„Grupul de creștini” care a contestat, anii trecuți, finanțarea concertelor rock din Cetatea de Scaun a Sucevei a depus mai multe contestații în acest an față de proiectul de buget al Consiliului Județean Suceava, solicitând să nu se aloce fonduri concertelor rock din luna august, dar și să nu se prevadă finanțări pentru Consiliul Județean al Tinerilor pentru că sunt parte a Bucovina Rock Castle, Spitalului Județean Suceava pentru „mascarada Covid”, Departamentului de ordine publică pentru că își bate joc de popor cu amenzi și contestă și suma de 20 de milioane de euro pentru reparațiile la Palatul Administrativ.

Contestațiile, întinse pe zeci de pagini, urmează să fie discutate în ședința din 14 aprilie a Consiliului Județean Suceava când se va dezbate bugetul instituției pentru anul 2021.

Grupul de creștini cere să nu se dea nici un ban din bugetul Consiliului Județean Suceava pentru anul 2021 pentru cele două concerete rock din luna august 2021 de Ia Cetatea de Scaun din Suceava, din bugetele Muzeului Bucovina, Consiliului Județean Suceava sau Centrului Cultural Bucovina cuprinse Ia „rubrica ascunsă Cultură, Recreere”.

„Nu vrem să dați nici măcar 1 cent în anul 2021 pentru Consiliul Județean al Tinerilor, pentru că majoritatea tinerilor care fac parte din acest consiliu provin de Ia Bucovina Rock Castle”, se arată în contestație.

Mai mult, se cere să nu se aloce niciun ban Ia Departamentul- Ordine Publică unde se prevede suma de 1.226.000 de lei pentru anul 2021.

„Acest departament se cheamă Dezordine Publică …. Jandarmeria și Politia au ajuns o șleahtă de borfași dictatori, care ascultă ordinile Criminalilor Politici de Ia București, cu mulți mușchi, dar cu foarte puțină inteligență, care îți bat acum joc de poporul român într-un mod samavolnic …. Pentru dreptul dat de Dumnezeu de a fi persoane libere să respirăm aerul curat dat de El fără măștile criminale, pentru dreptul dat de Dumnezeu de a umbla liberi în âara care ne-a așezat El, polițiștii cu mușchi mari și inteligență foarte puțină, te trântesc Ia pământ, nu țin cont că sunt tați, mame, bătrâni, bătrâne, îți pun cătușe Ia mâini pentru că nu porți mască, amenzi cu nemiluita pentru că nemernicii au sporuri foarte mari de pe urma amenzilor”, se arată în contestație.

Totodată, contestatarii spun că nu vor să ajungă niciun ban în anul 2021 pentru Spitalul Județean Suceava și Ia celelalte spitale din județul Suceava pentru „combaterea mascaradei Covid” considerând că boala nu există și că totul este o minciună generalizată „pentru Globalizare, Vaccinare, Cipare, Noua Ordine Mondială Antichristică”.

„STOP cu mascarada criminală-satanistă , genocid made in Covid …. arma biologică de o intensitate foarte mică în comparație cu mincinile Presei Globaliste și a Politicienilor Criminali trădatori de țară, pentru ca să îmbogățească criminalii industriei Farmaceutice, a Vaccinurilor, a Măștilor, a Distanțării Sociale și Dezifectanților … Acum nimeni nu mai este bolnav de nimic, toți sunt diagnosticati cu covid …. ..”, se mai arată în contestație.

Grupul de creștini contestă și suma de 20 de milioane de euro vehiculată că ar costa repararea Palatului Administrativ și consideră că incendiul a fost de fapt pus intenționat.

„Contestam cele 20 de milioane de euro pentru reparațiile Palatului Adminstrativ din Suceava, în urma incediului provocat cu premeditare în mod intenționat în data de 6 martie 2021, ca fiind o sumă ireală, exorbitantă, umflată în mod artificial și ireal ….. , pentru ca surplusul de bani să ajungă la clientela politică. Rugăm în mod public Curtea de Conturi a Romaniei să facă în mod independent anchetele de rigoare cu privire la cele menționate mai sus și toate anchetele să le facă publice”, mai cer contestatarii.

Ei mai avertizează că vor bloca și bugetul municipiului Suceava pentru organizarea Zilelor Sucevei.

„Anul acesta, în anul 2021, vom bloca bugetul Primăriei Suceava, (urmând toate etapele legale) și Zilele Sucevei 21-24 iunie, deoarece și aici este o tocătură de bani din buzunarul sucevenilor, în bătaie de joc. Este o blasfemie și bătaie de joc față de Sărbătoarea Religioasă „Sfantul loan cel Nou de la Suceava” și a zecilor de mii de pelerini veniți din toate colțurile țării. În același timp au loc în Suceava, 3 zile de concerte grețoase din toate punctele de vedere, mult zgomot pentru nimic, vin tot felul de caravane cu Circuri și Balansoare rotative, pe toate camioanele și aceste balansoare sunt puse numai postere cu femei dezbrăcate”, se precizează în sesizare.


Intră acum și în grupul de