Infracțiuni silvice la Suceava: Trei persoane au fost reținute și peste 200 de mc de lemn au fost confiscați de polițiști


Intră acum și în grupul de

Subliniind că prevenirea infracțiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos Poliția Suceava a anunțat,duminică, reținerea a trei persoane și confiscarea a peste 200 mc de material lemnos.

Doar în această săptămână peste 200 de polițiști au fost angrenați în acțiuni de verificare și control atât în fondul forestier cât și pe drumurile publice, fiind totodată efectuate controale la peste 30 de societăți de debitare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, valoarea amenzilor aplicate fiind de 95.000 lei.

Au fost confiscați peste 200 metri cubi material lemnos în valoare de cca. 100.000 lei.

De asemenea, au fost intensificate activitățile de cercetare penală față de persoanele care au săvârșit infracțiuni silvice, polițișiștii dispunând reținerea a trei bărbați pentru furt de material lemnos și încarcerarea în arestul IPJ Suceava.

Potrivit Poliției Județene Suceava, joi și vineri, au fost continuate cercetările în cauza din 30.03.2021 cu privire la furtul de material lemnos comis din platforma din cantonul Dragomirna UP.V, aparținând Ocolului Silvic Pătrăuți.

Reamintim că la 30.03.2021, ora 21.25, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați de către pădurarul din cadrul O.S. Pătrăuți, despre faptul că a surprins mai multe persoane care sustrăgeau lemn din zona forestieră și dintru-un depozit de lemne.

 S-a stabilit că trei bărbați de 30, 33 și 48 de ani, toți din com. Pătrăuți au sustras material lemnos cu atelaje hipo.

 Împreună, cu lucrătorii silvici, polițiștii s-au deplasat prin pădure, ocazie cu care a fost identificat o căruță neîncărcată tractată de doi cai care au fost abandonați de autorii furtului.

 Caii și căruța au fost ridicate de la fața locului și predate în custodie pădurarului din cadrul O.S.Pătrăuți, ulterior fiind anunțat și un medic veterinar care a evaluat starea de sănătate  a celor două cabaline.

În urma investigațiilor efectuate și administrării probatoriului, la 08.04.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de trei bărbați din comuna Pătrăuți, toți acuzați pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat” de material lemnos.

În urma descinderilor din data de 08.04.202 la locuințele celor trei, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a doi dintre suspecți, aceștia fiind încarcerați în arestul IPJ Suceava. Al treilea bărbat nu a fost identificat inițial la domiciliu, sustrăgându-se cercetării penale.

Având în vedere activitățile informative desfășurate, cel de-al treilea suspect a fost identificat în data de 09.04.2021 de către lucrătorii din cadrul SPR 8 Adâncata. După audiere s-a dispus și reținerea sa pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

În acest caz se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”.

În paralel, în perioada 05 – 10.04.2021 au fost intensificate activitățile de verificare în trafic a transporturilor de material lemnos și au fost exploatate informații obținute de la polițiștii din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice cu privire la activități neconforme din sfera prelucrării materialului lemnos.

Astfel, in orasul Frasin, a fost identificat in trafic ansamblul auto format din cap tractor si semiremorca care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducătorul auto a prezentat pentru control avizul pentru cantitatea de 4,97 mc cherestea rășinoase. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul de material lemnos transportat, autoutilitara transportând 18 paleti de cherestea rășinoase, aceasta a fost condusă la sediul Ocolului Silvic Frasin, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 53,66 mc cherestea rășinoase, cu 48,69 mc cherestea rășinoase in plus fată de volumul inscris în avizul de însotire.

În acest caz s-a dispus sancționarea contravențională aplicându-se o amendă în valoare de 6.000 lei conform art. 19, alin. (2), lit. c din Legea 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 48,69 mc cherestea rășinoase în valoare totală de 31157,35 lei conform O.M. 202/2021.

De asemenea, în baza datelor şi informaţiilor deţinute în cadrul Planului de Acţiune “Scutul Pădurii”, polițiști din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Ordine Publică-Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu ingineri din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au efectuat activități de control pe raza jud. Suceava, pe linia respectării prevederilor legale privind transportul materialelor lemnoase ocazie cu care in orașul Gura-Humorului, a fost identificată in trafic o autoutilitară care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducătorul auto din loc. Breaza, a declarat faptul că nu deține documente de proveniență pentru materialul lemnos. In continuare, s-a procedat la interogarea aplicației informatice pe linie de silvicultură SUMAL CONTROL, ocazie cu care s-a constatat faptul că pentru autoutilitară nu a fost generat nici un aviz de însotire a materialului lemnos, motiv pentru care autoutilitara a fost condusă la sediul Cantonului Silvic Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura-Humorului, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 3,85 mc cherestea rășinoase.

În acest caz s-a dispus sancționarea contravențională a șoferului, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea fizică a cantității de 3,85 mc cherestea rășinoase care a fost predată în custodie Ocolului Silvic Gura-Humorului.

Tot pe raza orașului Gura Humorului, a fost identificată in trafic o autoutilitară care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducătorul auto a prezentat pentru controlul avizul pentru cantitatea de 2,26 mc cherestea rășinoase. In urma inventarierii materialului lemnos transportat, nu s-au constatat neconcordanțe. Cu ocazia verificării avizului electronic in aplicația SUMAL CONTROL, s-a stabilit faptul că operatorul economic a operat eronat datele în aplicația informatică, respectiv materialul lemnos transportat nu a fost surprins în fotografiile operate in aplicația SUMAL.

În acest caz s-a dispus sancționarea contravențională cu amendă de 3.000 lei conform art. 19, alin. (6), lit. ,,m’’ din Legea 171/2010.

Ulterior a fost identificată in trafic o altă autoutilitara care transporta material lemnos, respectiv lemn rotund rășinoase. Conducătorul auto din Plutonița, a declarat faptul că nu deține documente de proveniență pentru materialul lemnos. In continuare, s-a procedat la interogarea aplicației informatice pe linie de silvicultură SUMAL CONTROL, ocazie cu care s-a constatat faptul că pentru autoutilitară nu a fost generat niciun aviz de însoțire a materialului lemnos, motiv pentru care autoutilitara a fost condusă la sediul Cantonului Silvic Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura – Humorului, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 3,74 mc lemn rotund rășinoase.

În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională conform art. 19, alin. (1), lit. b din Legea 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea fizică a cantității de 3,74 mc lemn rotund rășinoase care a fost predată în custodie OS Gura Humorului.

Tot în zona orașului Gura Humorului a fost identificat in trafic un vehicul care transporta material lemnos, respectiv cherestea răsinoase. Conducătorul auto a prezentat pentru control avizul electronic pentru cantitatea de 3,81 mc cherestea rășinoase. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul de material lemnos transportat, autoutilitara a fost condusă la sediul Cantonului Silvic Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 6,14 mc cherestea rășinoase, cu 2,33 mc in plus fată de volumul înscris în avizul de însoțire. De ocazia verificării avizului electronic in aplicația SUMAL CONTROL, s-a stabilit faptul că operatorul economic a operat eronat datele în aplicația informatică, respectiv materialul lemnos transportat nu a fost surprins în fotografiile operate in aplicația SUMAL.

            În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională, aplicându-se 2 amenzi în valoare de 3.000 lei conform art. 19, alin. (2), lit. c si art. 19, alin. (6), lit. m din Legea 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea fizică a cantității de 2,33 mc cherestea rășinoase care a fost predată în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activități pe linie silvică, pe raza comunei Putna, au oprit pentru control ansamblul rutier format din autoutilitara și remorca, care circulau pe Drumul comunal ”Gară” din localitate, transportând material lemnos respectiv lemn foc molid.

Conform avizelor de însoțire electronice prezentate de conducătorul auto, acesta transporta cantitatea de 11.00 m.c. lemn foc molid în autoutilitară și 14.m.c lemn foc molid în remorca. Existând suspiciuni că pe ansamblul rutier este transportată o cantitate mai mare de material lemnos decât cea specificată în avize, transportul a fost condus la F.P.L. Putna – Ocolul Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic pentru măsurarea lemnului.

În urma inventarierii materialului lemnos s-a stabilit faptul că șoferul a transportat în plus, cantitatea de 8.95 m.c. lemn foc molid, față de cantitatea menționată în avize.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei conform art. 19 alin. 2 lit. i din Legea nr. 171/2010 Modificată, p.v.c.c.  seria CCS, nr. 0479113/02.04.2021 iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

La 07.04.2021, ora 16.20, pe raza orașului Frasin, în baza datelor şi informaţiilor deţinute, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au identificat în trafic autoutilitara care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducătorul auto a prezentat pentru control avizul electronic pentru cantitatea de 4,72 mc cherestea rășinoase. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul de material lemnos transportat, autoutilitara a fost condusă la sediul Ocolului Silvic Frasin, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 8,21 mc cherestea rășinoase, cu 3,49 mc in plus fată de volumul înscris în avizul de însoțire. De ocazia verificării avizului electronic in aplicația SUMAL CONTROL, s-a stabilit faptul că operatorul economic a operat eronat datele în aplicația informatică, respectiv materialul lemnos transportat nu a fost surprins în fotografiile operate in aplicația SUMAL.

            În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională, aplicându-se 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei conform art. 19, alin. (2), lit. c si art. 19, alin. (6), lit. m din Legea 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 3,49 mc cherestea rășinoase, în valoare de 2.233,6 lei.

La 06.04.2021, ora 15.30, în timp ce se alfau în serviciul de patrulare, lucrătorii din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliţia municipiului Vatra Dornei, au procedat la oprirea în trafic a unei autoutilitare care transporta cantitatea de 1,707 mc lemn foc fără documente de proveniență.

În urma constatării, conducătorul autoturismului a fost sancționat conform prevederilor art. 19 alin. 1 lit. „b” din Legea nr. 171/2010, iar cantitatea de 1,707 mc lemn foc a fost confiscată și predată lucrătorilor din cadrul Ocolului silvic Vatra Dornei.

La aceeași dată, lucrătorii SPR 11 Pojorâta în timp ce desfășurau activitatea de patrulare pe DC 88 B din com. Sadova, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat din com. Moldovița, care nu a putut prezenta pentru control documentele personale și pentru încărcătura pe care o avea, respectiv material lemnos – lemn foc, la diferite diametre și lungimi specific resturilor de exploatare.

Urmare a celor constatate s-a procedat la interogarea bazelor de date, ocazie cu care s-a constatat că pentru materialul lemnos transportat nu există aviz de însoțire.

În continuare, autoutilitara a fost condusă la Atelierul de Producție Sadova, unde materialul lemnos transportat a fost inventariat, rezultând cantitatea de 4,20 mc lemn foc, ce a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Pojorâta.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. 1  lit. b din Legea 171/2010 cât și în baza art. 101 alin. 1, pct 18 din O.U.G 195/2002 R.M.C.           

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.


Intră acum și în grupul de