Viceprimarul Lucian Harșovschi: Prin campania de curățenie se ridică și autovehiculele abandonate pe spațiul public


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat, miercuri, că prin campania de curățenie de primăvară se ridică și mașinile abandonate pe spațiul public.

„Campania de curățenie de primăvară continuă și altfel!”, a transmis viceprimarul.

El a spus că Primăria Municipiului Suceava, cu ajutorul Poliției Locale, ridică mașinile abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava.

„Dacă unii proprietari nu înțeleg să-și respecte vecinii și să nu blocheze parcările cu rable, le ridicăm noi după efectuarea procedurilor”, a spus Lucian Harșovschi.

Viceprimarul a menționat că în ultima acțiune s-au ridicat 5 astfel de mașini și alte 14 urmează cât de curând, procedurile fiind făcute deja.

„Știm că mai sunt “rable” în Suceava, dar ne bazăm și pe voi să le semnalați la 0230212192 și vă asigur că după efectuarea procedurilor (cam birocratice), acestea vor fi ridicate”, a transmis Lucian Harșovschi.


Intră acum și în grupul de