CJ Suceava a aprobat în unanimitate bugetul propriu. Aproape jumătate din buget este pentru modernizarea de drumuri județene. Flutur: Avem nevoie de investiții în infrastructură


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava a aprobat, miercuri, în unanimitate bugetul propriu care este în acest an de 616 milioane de lei din care, aproape jumătate, respectiv 290 de milioane de lei, sunt alocați pentru lucrări de modernizare de drumuri județene, iar restul fondurilor pentru dezvoltare sunt direcționate în principal la Spitalul Județean și Aeroport.

Gheorghe Flutur a salutat votul în unanimitate dat de consilierii județeni suceveni: „Este o unanimitate pentru bugetul județului Suceava”

Potrivit președintelui CJ Suceava, din cei 616 milioane de lei 52 la sută reprezintă cheltuieli de funcționare și 48 la sută sunt pentru dezvoltare, dar că nu s-au prevăzut inițial sume pentru cheltuieli la obiectivele unde acum se aprobă studii de fezabilitate.

El a mai arătat că din excedent, CJ Suceava mai are  42 de milioane de lei care vor fi adăugați la buget pentru investiții cum ar fi la Spitalul Județean Suceava unde, pe lângă cele 8 milioane de lei prevăzute inițial, urmează să se aloce fonduri de peste 10 milioane de lei pentru alte investiții cum ar fi centrul de oncologie sau înlocuirea rețelei de apă din interior.

„Vom ajunge cu cheltuielie de dezvoltare la 57 la sută din buget”, a explicat Flutur.

El a subliniat că are în vedere ca pe viitor să fie în continuare foart atent la cheltuielile de funcționare și a menționat că a discutat această problematică și cu reprezentanții grupurilor de consilieri PNL, PSD și PMP

„La ultima ședință am aprobat o organigramă prin care am comprimat aparatul propriu al CJ Suceava. Voi fi foarte atent la încărcarea la maximum cu atribuțiuni a personalului și nicidecum la mărimea schemelor. Am redus treptat aceste scheme pentru că trebuie să alocăm mai mulți bani capitolul de dezvoltare”, a spus Flutur.

El a prezentat pe capitole bugetul anului 2021 menționând că la drumuri județene bugetul este 290 de milioane de lei, peste 60 de milioane de euro, fiind un buget record pentru drumuri.

Președintele Flutur a precizat că ponderea sunt lucrările pe drumul din axa Suceava-Iași pentru care sunt 120 de milioane de euro, sau prin PNDL.

Președintele CJ Suceava a enumerat câteva dintre investiții pe lângă drumul Dărmănești-Suceava-Dolhasca cum ar fi cele care fac legătura cu alte județe cum este Panaci-Bilbor care va asigura legătura cu A8, Mălini-Văleni-Borca, Izvorul Alb, Pleșa, Grădiniția-Coșna, iar în zona Suplicani Slătioara- Câmpulung Moldovenesc.

„Avem nevoie de investiții în infrastructură”, a spus Flutur.

În cadrul dezbaterii, mai mulți consilieri județeni au atras atenția asupra nevoii de modernizare a infrastructurii rutiere județene venind cu exemple de tronsoane de drumuri care necesită reparații sau modernizări, iar Gheorghe Flutur a spus că pe rând vor fi soluționate toate aspectele semnalate.

La Aeroport se asigură o finanțare de 5,5 milioane de lei din care 1,7 reprezintă costurile pentru finalizarea Terminalului 2, dar a menționat că și ISU Suceava va primi finanțare pentru amplasarea unui număr de 10 panouri de afișaj în zona turistică a județului pentru  atenționarea privind fenomene meteorologice extreme.

Flutur a mai dat asigurări că DGASPC Suceava are fonduri asigurate până la sfârșitul anului și nu a procedat ca alte județe care au prevăzut finanțare doar pentru trei trimestre.

Președintele CJ Suceava a mai arătat că vor fi efectuate și multe studii de fezabilitate pentru proiecte care urmează să fie finanțate cum ar fi șoseaua de centură Gura Humorului sau subtraversarea între corpurile Spitalului Județean.

Gheorghe Flutur s-a arătat încrezător că în acest an lucrările de investiții vor fi executate mai ales că există finanțarea asigurată.


Intră acum și în grupul de