Intră acum și în grupul de
Niciun om al străzii nu a mai fost găsit mort de frig de la deschiderea Centrului Social de Noapte pentru persoane fără adăpost „Sf. Vineri“ din Suceava a transmis Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, într-un răspuns la întrebarea unui enoriaș care solicita soluții pentru ca acei oameni de la adăpostul Sf Vineri să poată locui permanent acolo în condițiile în care li se permite să rămână doar pe perioada iernii.
IPS Calinic, care a preluat întrebarea enoriașului și a transmis-o părintelui protopop Minu, ctitorul centrului social de noapte a publicat răspunsul preotului Minu în care se menționează că Centrul Social de Noapte pentru persoane fără adăpost „Sf. Vineri“ din municipiul Suceava a fost înființat în urmă cu 12 ani și funcționează în condiții normale atât în sezonul rece, cât și în sezonul cald, asigurându-le acestor oameni sărmani, în mod gratuit, toate cele necesare traiului de zi cu zi.
Potrivit acestuia, sunt beneficiari care locuiesc în Centrul Social de ani buni de zile, atât iarna, cât și vara. „Nimeni nu-i scoate afară atât timp cât respectă regulamentul de ordine interioară adus la cunoștință, asumat și semnat de fiecare în parte, deoarece nu au unde să se ducă. Sunt şi cazuri de beneficiari care pleacă la muncă prin sate și prin diverse județe ale țării pe timpul verii și se întorc la noi când vine frigul”, a precizat părintele Minu.
Una dintre problemele cu care se confruntă centrul este că pe timpul verii nu mai poate asigura paza care este oferită în sezonul rece de Poliția Locală Suceava, motiv pentru care persoanele dependente de alcool ori violente sunt excluse din centru pentru abateri repetate de la regulamentul de ordine interioară, pentru a nu pune în pericol viața celorlalți beneficiari.
„Vă mărturisesc că avem toată dragostea și răbdarea faţă de acești oameni și-i ajutăm din tot sufletul nostru, dar trebuie să se înțeleagă că avem de-a face cu tot felul de beneficiari ai Centrului, care provin din diferite categorii sociale, unii cu diverse adicții și care, de cele mai multe ori, devin periculoși”, arată părintele Minu.
El mai adaugă că sunt multe cazuri constatate și consemnate de astfel de beneficiari care vin băuți şi care devin violenți atât cu personalul deservent, cât și cu celelalte persoane din centru.
„Ne bucură însă faptul că de când a fost deschis Centrul Social de Noapte „Sf. Vineri“ nu a mai fost găsit nici un om al străzii decedat pe străzile Municipiului Suceava”, a conchis părintele Minu.
Intră acum și în grupul de