Intră acum și în grupul de
Cu decizii de returnare, scoşi din ţară forţat sau conduşi cu escortă, aproape 100 de străini au făcut obiectul de activitate pe linia combaterii imigrării ilegale şi muncii la negru. „Activitatea desfăşurată pe această linie are la bază cooperarea interinstituţională între O.R.I. şi celelalte structuri de Ordine şi Siguranţă Publică: Inspectoratul General al Poliţiei Românie (I.G.P.R.) , Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.), Inspectoratul General de Jandarmi (I.G.J.), dar şi cu structuri guvernamentale: Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Muncii. În acest sens, au fost încheiate protocoale care stabilesc un cadru legal pentru desfăşurarea acţiunilor comune în domeniul combaterii migraţiei ilegale şi a muncii la negru a străinilor”, a precizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă şeful Serviciului pentru Imigrări Suceava, comisar de poliţie Aurel Savin.
Anul trecut, în urma activităţilor specifice, au fost depistaţi un număr total de 120 străini cu şedere ilegală. Astfel, 70 străini au primit decizii de returnare, fiind obligaţi să părăsească de bunăvoie teritoriul României, în termenul acorda, 10 străini au fost scoşi din ţară, cu escortă direct la frontieră iar 7 străini au fost conduşi cu escortă la Centrul de luare în custodie publică Otopeni, până la efectuarea returnării.
Pe de altă, parte alţi 33 străini au beneficiat de prelungirea dreptului de şedere motivat, întrucât îndeplineau condiţiile legale.
Comisarul Savin a mai adăugat că au mai fost aplicate un număr de 43 interdicţii de intrare în România, pe perioade cuprinse între 6 luni şi 5 ani.
Numerele de telefon ale Serviciului pentru Imigrări Suceava la care cetăţenii pot suna pentru orice aspecte legate de regimul juridic al străinilor sunt: 0230/203290, 0230/203291, 0230/203293, 0230/203294, 0230/203295, fax: 0230/203299.
De asemenea, pentru informaţii privind activitatea O.R.I., documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, pot accesa site-ul oficial al O.R.I. : http://ori.mai.gov.ro
În fiecare an, ziua de 7 aprilie este sărbătorită ca zi aniversară de către OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI. Semnificaţia deosebită a acestei zile, în contextul imigraţiei, este conferită de promulgarea primului act normativ care reglementa regimul străinilor din România, şi anume: „Legea asupra străinilor“ publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din 07.04.1881.
Intră acum și în grupul de