Intră acum și în grupul de
Secretarul de stat pentru domeniul pădurilor din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, suceveanul Gelu Puiu, a demisionat, marți din funcție după ce o anchetă jurnalistică a devoalat că acesta ar fi recurs la acțiuni de amenințare a unor șefi de direcții silvice din țară.
Demisia lui Gelu Puiu a fost acceptată de premier, au declarat surse politice pentru News Bucovina.
Recorder a intrat în posesia unor înregistrări care arată cum mai mulți șefi de direcții silvice din întreaga țară au fost schimbați din funcție în urma unei campanii de șantaj coordonate de la vârful Ministerului Mediului.
Din înregistrări rezultă că omul care a pus în practică această operațiune a fost secretarul de stat Gelu Puiu. Acesta s-a lăudat în fața apropiaților că a schimbat peste 20 de directori din sistemul silvic prin aceeași metodă: amenințându-i cu controale care sigur vor descoperi o neregulă.
Mai departe, Gelu Puiu îi raporta ministrului Costel Alexe, care se interesa dacă funcțiile din țară au fost eliberate, precizează Recorder
Intră acum și în grupul de