Intră acum și în grupul de
În data de 22 aprilie 2021, la Vatican, în Palatul Apostolic, a avut loc o ceremonie de decorare în cadrul căreia ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Excelența Sa, domnul Liviu-Petru Zăpîrțan, a înmânat distincțiile conferite de către Președintele României, domnul Klaus-Werner Iohannis, unor înalți reprezentanți ai Sfântului Scaun, printre care și Monseniorul Ionuț Paul Strejac, Consilier de Nunțiatură clasa I, Secțiunea pentru Raporturile cu State din cadrul Secretariatului de Stat, anunță un comunicat al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun preluat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București.
Monseniorului Ionuț Paul Strejac i s-a acordat distincția Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler.
„Vă rog să transmiteți Domnului Președinte mulțumirile mele și să-l asigurați de rugăciunea mea pentru Țară, pentru conducătorii ei și pentru popor. Extind și Excelenței Voastre și colaboratorilor de la Ambasadă un gând de rugăciune, mulțumindu-vă pentru colaborarea frumoasă și rodnică” a afirmat Mons. Ionuț Paul Strejac în scrisoarea de mulțumire adresată Excelenței Sale, domnul Liviu-Petru Zăpîrțan.
Alături de Monseniorul Ionuț Paul Strejac, în cadrul ceremoniei desfășurate la Vatican, în Palatul Apostolic, au fost decorați, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția avută la dezvoltarea și aprofundarea relațiilor pe multiple planuri dintre România și Sfântul Scaun și pentru susținerea dialogului interconfesional: Monseniorul Edgar Peña Parra, Arhiepiscop titular de Telepte, Substitut pentru Afaceri Generale, Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun; Monseniorul Mirosław Stanisław Wachowski, Subsecretar pentru Raporturile cu Statele, Secretariatul de Stat; Monseniorul Joseph Murphy, Șef al Protocolului Secretariatului de Stat; Monseniorul. Mauricio Rueda Beltz, Consilier de Nunțiatură clasa I, Secretariatul de Stat (în prezent Subsecretar al Secțiunii pentru personalul Diplomatic din cadrul Secretariatului de Stat); Monseniorul Daniel Pacho, Secretar de Nunțiatură clasa I, Secțiunea pentru Raporturile cu State din cadrul Secretariatului de Stat; Dl. Paolo Ruffini, Prefect al Dicasterului pentru Comunicare al Sfântului Scaun; Dl. Johan Joost Frans Ickx, Director al Arhivelor Istorice, Secțiunea Raporturile cu Statele a Secretariatului de Stat; Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic la București; Mons. Paolo Borgia, Arhiepiscop titular de Milazzo, Nunțiu Apostolic în Coasta de Fildeș (fost Asesor pentru Afaceri Generale în cadrul Secretariatului de Stat).
Ambasadorul Liviu-Petru Zăpîrțan le-a mulțumit acestora „pentru colaborarea excelentă din ultimii ani, materializată în numeroasele proiecte derulate împreună, care au culminat cu călătoria apostolică a Sanctității Sale Papa Francisc în România în 2019, moment de referință în relațiile bilaterale, încărcat de spiritualitate, fraternitate și ecumenism”.
Monseniorul Ionuț Paul Strejac s-a născut la 24 iunie 1976 la Suceava. A urmat cursurile elementare și gimnaziale la Suceava, absolvind apoi Liceul Petru Rareș din Suceava în 1995. A obținut Bacalaureatul în Teologie la Pontificia Universita Urbaniana în 2000, a obținut Licența în Drept Canonic la Pontificia Universita Urbaniana în 2002, a obținut Doctoratul în Drept Canonic la Pontificia Universita Urbaniana în 2006. A frecventat cursurile de filozofie și teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași (1995-1997) și Pontificia Universita Urbaniana (1997-2002), pe care l-a absolvit în 2002. A fost hirotonit preot la 29 iunie 2002 în Catedrala romano-catolică, din Iași, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, Episcop de Iași. Este încardinat în Arhidieceza Romano-Catolică de București. În perioada 2002 – 2004 a fost Preot vicar la Parohia Catedralei Sf. Iosif (București), iar între 2004 și 2016 a îndeplinit funcția de Secretar la Nunțiatură în El Salvador, Polonia, Kuwait, Timor Est. Din 2016 până în prezent activează în Secretariatul de Stat (Roma).
Intră acum și în grupul de