Intră acum și în grupul de
Două eleve sucevene, Maria Popa, clasa a X-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava și Magda Popa, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ Rădăuți s-au calificat la barajul pentru formarea loturilor olimpice naționale de matematică.
Inspectorul școlar pentru Matematică din cadrul ISJ Suceava, prof. Marinela Cristina Cimpoeșu, a anunțat, vineri, că la prima etapă a Olimpiadei Naţionale „Gazeta Matematică” au participat în acest an peste 1.500 de elevi suceveni, iar 580 dintre ei s-au calificat în etapa a II-a, etapă preliminară fazei naționale.
În urma participării la etapa a doua, elevii suceveni au obținut (în cadrul clasamentului național) 3 premii I, 20 de premii II, 11 premii III și 108 mențiuni, respectiv 142 de premii și mențiuni.
La etapa finală, adresată doar elevilor din clasele VII-XII, s-au calificat 18 elevi, care au susținut proba scrisă în data de 24 aprilie.
„Felicit toți performerii (elevi și profesori îndrumători) și le urez succes celor doi elevi suceveni care vor participa la București, în data de 15 mai, la barajul pentru formarea loturilor naționale”, a transmis prof. Marinela Cristina Cimpoeșu.
Lista cu premiiile obținute de matematicienii suceveni la proba din 24 aprilie:
1. Poinaru Rareș Aurel, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Miron Costin“ Suceava, Medalie de bronz, profesor îndrumător Petrașciuc Veronica
2. Ariciuc Raluca Deea Mateea, clasa a VII-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Mențiune, profesor îndrumător Alexa Raluca
3. Popa Magda, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ Rădăuți, Medalie de argint și calificare la baraj, profesor îndrumător Popa Ana Marcela
4. Laslău Antonio Luca, clasa a VIII-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Medalie de bronz, profesor îndrumător Alexa Raluca
5. Burcă Paul, clasa a IX-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Medalie de bronz, profesor îndrumător Scutaru Constantin
6. Popa Maria, clasa a X-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Medalie de argint și calificare la baraj, profesor îndrumător Popescu Dan
7. Babliuc Alexia, clasa a X-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Mențiune, profesor îndrumător Popescu Dan
8. Găitan Nicolai, clasa a XI-a, Colegiul Național Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Medalie de argint, profesor îndrumător Cerbu Sfarghiu Cristian Vladimir
9. Hurjui Alexandru Mihai, clasa a XI-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Mențiune, profesor îndrumător Amorăriței Cristian
10. Rusu Bogdan, clasa a XI-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Mențiune, profesor îndrumător Amorăriței Cristian
11. Turturean David Corneliu, clasa a XII-a, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Mențiune, profesor îndrumător Marchitan Marius
Intră acum și în grupul de