Intră acum și în grupul de
Vicepreședinte CJ Suceava Niculai Barbă, coordonator Serviciul Salvamont din cadrul CJ Suceava, a atenționat, vineri, turiștii să abordeze cu prudență traseele montane din județ.
„Pentru perioada minivacantei de Paște, este estimat un număr mare de turiști care ne vor vizita județul, zona montană fiind una dintre atracțiile Bucovinei”, a spus Barbă.
El a prezentat situația din zona de munte arătând că stratul de zăpadă în toată zona montană a județului Suceava (peste 1300m) este cupris între 15 și 50 cm grosime în masivele Rarău, Giumalău, Suhard, Bistriței și de cca 80 – 100 cm în masivul Călimani, strat mai consistent pe versanții nordici, dar că în zonele unde vântul a viscolit zăpada- de regulă la limitele dintre pădure și golul alpin- și pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate depăși 2,5 m.
Ținând cont de evoluția vremii în următoarele zile, Niculai Barbă a spus că Serviciul Salvamont Suceava a transmis mai multe recomandări turiștilor.
Astfel, din cauza variațiilor de temperatură turiștii sunt avertizați că este posibilă formarea de gheață pe unele poteci turistice, cum ar fi circuitul Pietrele Doamnei, masivul Rarău – marcat cu cruce albastră și recomandăm ca cei care se confruntă cu astfel de zone să fie echipați cu colțari sau alte echipamente care pot preveni alunecările pe gheață.
Totodată, turiștii sunt îndemnați să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu de vânt, precipitații, și să nu se hazardeze pe traseele montane care urmăresc crestele montane sau traseele dificile de acces în zona de creastă, pentru că, din cauza vizibilității scăzute orientarea poate fi dificilă, iar marcajele turistice, exceptând stâlpii indicatori, sunt încă acoperite de zăpadă.
Salvatorii montani solicită turiștilor să evite traversările zonelor de jgheb, sau urcarea pe aceste zone, unde sunt acumulări mai mari de zăpadă viscolită și cu cornișe de zăpadă la limita superioară a acestora.
Mai mult, cei care doresc să parcurgă trasee montane sunt sfătuiți să fie echipaţi corespunzător, cu ghete, parazăpezi, jachetă de vînt, polar, rucsac, căciulă, ochelari, apă, mâncare și în mod deosebit pentru masivul Călimani, rachete de zăpadă sau schiuri de tură, să aibă la îndemână numerele de telefon ale Serviciului Salvamont şi totodată să se intereseze dacă traseul ce urmează să fie abordat este deschis, iar în cazul în care se consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze Serviciului Salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute, uneori critice.
Salvamont Suceava nu recomandă următoarele trasee turistice:
– traseul marcat cu punct roșu, între șaua Negoiu și Poiana Izvoarele în masivul Călimani;
– traseul marcat cu cruce roșie, între Poiana Izvoarele și Coada Pietrosului, tot în masivul Călimani, din cauza unor acumulări mai mari de zăpadă viscolita și care pe anumite porțiuni din cauza evoluției vremii, pot deveni instabile.
– traseul marcat cu cruce roșie, Polița Caprelor – cabana Giumalău, în masivul Giumalău;
„Pentru accesul auto în zona montană recomandăm ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă sau lanțuri antiderapante, deoarece mai sunt zone cu zăpadă și gheață, îndeosebi pe drumurile forestiere”, a spus Niculai Barbă.
Tronsoanele de drum deschise sunt în Masivul Călimani cu acces auto spre exploatare, din Gura Haitii, doar cca 4 – 5 km, apoi pe jos, iar accesul pe drumul forestier Valea Haitii, spre Poiana Izvorelor este recomandat numai autovehicolelor 4×4
În Masivul Rarău este deschis drumul Pojorâta – Motel Alpin Rarău – Chiril (Transrarăul), Câmpulung Moldovenesc – Sihăstria Rarău, apoi pe jos cca 1,5 h, iar în Masivul Giumalău este deschis drumul pârâul Rusca – cabana Giumalău – numai 3-4 km. , iar apoi pe jos cca 2 ½ ;
Telefoanele utile sunt 112 – pentru situații de urgență care implică intervenția mai multor servicii de salvare și Salvamont (0725 826668 ) ; 0745 313052 și 0724 212857 – Serviciul Public SALVAMONT Suceava – pentru informații privind zona montană.
Intră acum și în grupul de