Adio TERMICA! (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ îşi pot lua de pe acum adio de la singura societate furnizoare de agent termic în sistem centralizat. Cel puţin asta este hotărârea luată de conducerea administraţiei publice locale sucevene, care a declarat în cadrul ultimei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri, că “municipalitatea nu îşi mai poate permite ca în an de criză să susţină financiar societatea furnizoare de agent termic”.

“De când sunt primar am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a susţine această societate, ba chiar am făcut lobby personal pe la uşile miniştrilor şi am adus 660 de miliarde de lei vechi pentru Termica. Este una dintre sumele cele mai mari care s-au dat la nivelul Guvernului României pentru o societate de termoficare. Îmi pare rău pentru cei 300 de angajaţi şi sunt în asentiment cu ei, dar nu putem sacrifica un oraş pentru ei”, a declarat primarul Sucevei Ion Lungu.

Situaţia unicii societăţi furnizoare de energie termică în sistem centralizat din municipiu a fost luată în discuţie încă din anul 2008. Promisiunile făcute de toate guvernele nu s-au materializat iar în momentul de faţă SC Termica Sa reprezintă o piatră de moară legată de gâtul administraţiei publice locale sucevene.

Mai mult, Primăria Suceava nu îşi mai permite să plătească subvenţia pentru gigacaloria oferită de SC Termica SA, iar cel mai sigur, la iarna viitoare, oraşul se va încălzi cu energia furnizată de CAF-uri.

“Din toate analizele făcute, chiar dacă CAF-urile sunt învechite, costurile de întreţinere şi funcţionare ale acestora se ridică la o valoare mult mai mică. Prefer mai degrabă să-mi dau demisia din funcţia de primar decât să aduc Primăria în stadiul de faliment”, a conchis Lungu.


Intră acum și în grupul de