Cod galben de ploi abundente, dar și de vânt puternic, marți, în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare cod galben de ploi abundente pentru județul Suceava.

Potrivit ANM, avertizarea cod galben este valabilă, marți, între orele 06:00 –  23:00

Meteorologii arată că în Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului, respectiv județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

ANM notează că la munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.

Meteorologii au emis un cod galben pentru toată țara de intensificări susținute ale vântului valabil, marți, între orele 06:00-23:00.

Astfel, pe parcursul zilei de marți (18 mai) vântul va prezenta intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50…60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70…80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80…100 km/h.


Intră acum și în grupul de