Intră acum și în grupul de
Un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar un altul se zbate între viaţă şi moarte pe patul de spital, în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc marţi dimineaţă în jurul orei 03:00.
Maşina în care se aflau cele două persoane se deplasa pe DN 2E în apropierea localităţii Rădăşeni. La volanul autoturismului, marca Fiat, se afla un băiat de doar 18 ani din localitatea Mălini.
Fără a ţine cont de vremea ploioasă şi de faptul că nu are permis de conducere şoferul a apăsat prea mult pedala de acceleraţie. Din cauza vitezei excesive maşina a fost scăpată de sub control, s-a izbit violent de un cap de pod şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
Impactul a fost atât de puternic încât în momentul izbiturii cei doi tineri au fost aruncaţi afară din maşina. Din nefericire şoferul de 18 ani a fost prins sub fiarele contorsionate ale autoturismului care în urma impactului a luat foc.
“La faţa locului s-a deplasat imediat o autospecială de la Detaşamentul din Fălticeni dar când au ajuns la faţa locului maşina ardea în proporţie de 100%. Din nefericire pentru unul dintre pasageri nu s-a mai putut face nimic, iar celălalt a fost trimis în stare gravă la spital”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Dan Baltaru.
Ocupantul scaunului din dreapta şoferului, un tânăr de 20 de ani tot din Mălini este şi acum internat în Spitalul Judeţean Suceava medicii fiind rezervaţi în ce priveşte evoluţia ulterioară a acestuia.
Intră acum și în grupul de