Un pui de urs care a ajuns în comuna Mălini a fost relocat într-un centru de îngrijire din Harghita după ce Garda de Mediu, APM și DSVSA Suceava au făcut demersurile necesare


Intră acum și în grupul de

Un pui de urs de circa trei luni care a ajuns, miercuri, pe raza comunei Mălini după ce a ieșit din habitatul natural a fost relocat cu sprijinul Gărzii de Mediu Suceava unui centru specializat din Harghita.

Garda de Mediu Suceava arată că în data de 19.05.2021 un pui de urs de circa 3 luni a ieșit din habitatul natural, respectiv pădure amestec foioase și rășinoase ș a intrat in intravilanul localității Mălini.

Din momentul în care puiul de urs a fost văzut a fost alertate autoritățile prin 112, iar reprezentanți ai Ocolului Silvic Mălini au preluat animalul și l-au dus la Cantonul Silvic Muncelu, unde a fost hrănit și ținut în siguranță.

Publicată de Garda De Mediu Suceava pe Joi, 20 mai 2021

În urma examinării de catre medicul veterinar s-a concluzionat că puiul de urs are o stare de sănătate  bună, animalul este vioi, energic și nu prezintă leziuni sau alte semne de boala.

În aceste condiții, reprezentanții instituțiilor implicate, respectiv Garda de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, au făcut toate demersurile necesare, au întocmit documentele, care permit relocarea unui exemplar dintr-o specie protejată, iar puiul de urs a fost predat către Centrul de reabilitare/îngrijire de la Bălan în județul Harghita.


Intră acum și în grupul de