Primarul Sucevei nu mai iarta si trece la amenzi (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei Ion Lungu a declarat că nu va mai oferi clemenţă celor care nu respectă legile şi hotărârile date de Consiliul Local Suceava şi va trece direct la amenzi indiferent dacă sunt simpli locuitori sau societăţi comerciale.

“Nu ne face plăcere acest lucru, nu ne-a făcut plăcere niciodată, dar nu mai avem ce face. Dacă oamenii nu vor înţelege obligaţiile pe care le au vom fi nevoiţi să trecem la amendarea lor”, a spus edilul-şef sucevean în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul Sucevei a adus în discuţie prima dată persoanele care pe lângă faptul că nu participă la curăţenia oraşului nici măcar nu o respectă aruncând deşeurile unde apucă. “Riscăm ca după ce am închis groapa de gunoi de pe Mirăuţi să ne trezim cu altele noi prin tot oraşul”, a adăugat Ion Lungu oferind ca exemplu zona fostei societăţi ROMUPS devenită platou pentru deşeuri. “Am trimis o adresă către firma care are în proprietate zona pentru a rezolva problema şi conform legii să îngrădească zona, iar dacă în trei zile nu se conformează, vor fi amendaţi. De altfel, am informat şi Garda de Mediu despre situaţia existentă”, a mai sus primarul.

O altă situaţie asemănătoare se întâmplă în zona Iţcani unde locuitorii găsesc de cuviinţă să scape de tot felul de deşeuri chiar pe malul râului Suceava pentru ca apoi să se plângă de mizerie şi poluare. Aici se vor efectua în cel mai scurt timp pânde de către poliţiştii comunitari iar cei prinşi că aruncă gunoaiele la întâmplare vor fi amendaţi cu până la 500 de lei.


Intră acum și în grupul de