Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat, luni, finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzii Ion Grămadă din centrul municipiului Suceava, unde s-a intervenit pe o suprafață totală de 1370 mp.
El a spus că, de asemenea, au fost marcate 50 de noi locuri de parcare, accesele la scările de bloc au fost reabilitate, gardul viu a fost scos, s-a completat cu pământ și s-a plantat gazon.
Într-un material video, Lucian Harșovschi subliniază că în Casa Prieteniei din zonă se află acum conducerea Consiliului Județean Suceava, dar că aceasta va sta doar temporar și a menționat că lucrările au fost făcute pentru locuitorii zonei.
El mai arată că locurile de parcare sunt pentru riverani, iar ceilalți care doresc să parcheze mașinile o pot face în parcarea subterană din apropiere.
Viceprimarul a prezentat și datele tehnice ale investiției:
– bordură mare = 282 ml;
– bordură mică = 150 ml;
– realizare trepte = 16,80 ml;
– pavaj = 414 mp;
– suprafață asfaltată = 1370 mp;
– asfalt uzură (BA16) = 132 t.
Intră acum și în grupul de