Intră acum și în grupul de
Cea de-a VI-a ediție a Campaniei ”Porți deschise spre comunitate”, desfășurată de DGASPC Suceava, s-a finalizat în data de 16 iunie.
Potrivit DGASPC Suceava, campania a condus la atingerea scopului propus, acela de a oferi transparență serviciilor pe care le prestează, de a transmite comunității o parte din energia și dăruirea profesioniștilor din sistemul de protecție dar și de a implica societatea civilă în acțiunile și proiectele DGASPC Suceava.
„După un an în care grija noastră cea mai mare a fost să protejăm viețile celor de care suntem responsabili, copii și adulți din sistemul de protecție, în acest an, ne-am propus doar să vă arătăm că am reușit să depășim toate provocările legate de pandemie și viața își continuă cursul iar beneficiarii noștri își doresc mai mult ca oricând să fie valorizați, acceptați și apreciați de membrii comunității în care se află, dar mai ales de familiile lor, pentru că unul din obiectivele noastre, îl reprezintă reînnodarea legăturilor afective cu membrii familiei naturale și reintegrarea, acolo unde este posibil, în familie și societate”, a arătat DGASPC Suceava.
”Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această zi specială. Ne-am deschis porțile sufletului către dumneavoastră cu drag și sperăm că ați simțit căldura și bucuria copiilor din centrul nostru”, a transmis personalul din cadrul unuia din centrele vizitate.
DGASPC Suceava a menționat faptul că în cadrul acestei campanii au fost oaspeți de la un centru din Târgu Ocna, județul Bacău care și-au dorit să viziteze centrul maternal precum și locuința maxim protejată de la Mitocu Dragomirnei.
Campania s-a încheiat cu vizita la un asistent maternal profesionist din orașul Dolhasca, care are 19 ani de experiență și 10 copii care au fost ocrotiți de-a lungul anilor în sânul acestei familii, și care au avut parte de afecțiune, grijă și îndrumare chiar și după ieșirea din sistemul de protecție.
„Aducem mulțumiri mass-media suceveană și națională pentru implicare și difuzare a videoclipurilor din cadrul campaniei, dar și voluntarilor și sponsorilor care au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor noștri”, a transmis DGASPC Suceava.
Reportajele News Bucovina din cadrul campaniei „Porți deschise spre comunitate” pot fi vizionate accesând următoarele link-uri:
- Complexul Terapeutic ”Blijdorp – O Nouă Viață” Suceava
- Centrul de Servicii Multifuncționale pentru Copilul aflat în Dificultate Fălticeni
- Centrul Abilitare, Reabilitare Persoane Adulte cu Dizabilități ”O Nouă Viață” Siret
- Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică
- Serviciul de Asistență Maternală din Dolhasca
- Centrul Maternal Suceava
- FARA Suceava
- Centrul de Servicii Multifuncționale de tip Rezidențial pentru Copii, Micul Prinț, din Suceava
Intră acum și în grupul de