Intră acum și în grupul de
Două persoane au fost rănite, vineri seara, în urma unui accident produs pe centura rutieră a municipiului Rădăuți.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată a declarat că în evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule.
El a spus că cele două autovehicule au intrat în coliziune pe pe șoseaua de centură a municipiulu Rădăuți, spre Horodnic.
Cele două persoane rănite, doi bărbați din autoturismul s-a răsturnat în afara șoselei au fost încarcerate, iar pompierii militari i-au extras din mașină.
Cei doi sunt conștienți și vor fi transportați la spital.
În eveniment a mai fost implicată o treia persoană care a fost monitorizată medical, dar a refuzat transportul la spital.
În zonă intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Intră acum și în grupul de