Intră acum și în grupul de
În minivacanța de Rusalii, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti desfășoară activități de prevenire a evenimenterlor rutiere și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente.
Astfel, IPJ Suceava a informat duminică, 20 iunie, că peste 50 de polițiști rutieri sprijiniți de polițiști de ordine publică, acționează zilnic în perioada 18-22 iunie cu 56 de autospeciale și aparate de testare a alcoolemiei.
Astfel, începând de vineri, 18 iunie, au fost verificate peste 500 de autoturisme, iar ca urmare controalelor, au fost aplicate deja peste 100 de amenzi.
Față de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice implicat într-un accident rutier mortal s-a dispus măsura reținerii, un alt șofer fiind introdus în arestul IPJ Suceava pentru conducere fără permis.
Până acum, în cadrul acțiunii au fost întocmite 12 dosare penale și au fost reținute peste 30 de permise de conducere.
Poliția Suceava a mai precizat că a identificat șoferi băuți în diferite localități din județ. De exemplu, un bărbat de 47 ani a fost prins conducând în comuna Adâncata cu 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt șofer (20 ani) conducea pe raza comunei Straja având 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar exemplele pot continua.
IPJ Suceava a comunicat că în primele 5 luni ale anului 2021, principale cauze de producere ale accidentelor rutiere grave la nivelul județului Suceava au fost viteza (include viteza neadaptată la condițiile de drum şi viteză neregulamentară), conducerea sub influența alcoolului şi abaterile bicicliștilor.
Mai exact, pe fondul consumului de alcool s-au înregistrat 9 accidente rutiere grave soldate cu 2 persoane decedate, 9 rănite grav și 13 rănite ușor.
În acest context, IPJ Suceava a lansat următorul mesaj:
„Atenție! Consumul de alcool scade concentrarea, capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului!
Acțiunile pe linie rutieră continuă, iar polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să adopte o conduită preventivă și să respecte regulile de circulație.
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează de ce este periculos șofatul sub influența alcoolului: cei care au o concentrație de alcool în sânge între 0,02g/dl și 0,05g/dl prezintă un risc de cel puțin trei ori mai mare de a muri într-un accident de mașină decât cei care nu consumă alcool înainte de a conduce. Iar acest risc crește de șase ori pentru o concentrație de 0,05g/dl – 0,08g/dl și tot așa. De asemenea, consumul de alcool înainte de a conduce o mașină este asociat și cu alte comportamente foarte riscante la volan, cum ar fi viteza excesivă și lipsa centurii de siguranță, ambii factori care pot cauza accidente grave.
Explicațiile privind felul în care alcoolul afectează capacitățile unui șofer sunt simple și clare: afectează judecata (în special capacitatea de a judeca distanțele corect, precum si nivelul de risc), vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. De asemenea, alcoolul scade presiunea arterială și reduce capacitatea de a fi conștient și afectează respirația, creând senzația de anestezie generală.
Legislația rutieră prevede că șoferii prinși la volan cu o alcoolemie în aerul expirat de până la 0,40 mg/l alcool pur riscă să primească între 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și permisul suspendat pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această alcoolemie vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Și în anul 2021, siguranța rutieră este o prioritate a polițiștilor suceveni. Obiectivul nostru nu este în mod neapărat încarcerarea persoanelor care nesocotesc legea, ci conștientizarea de către acestea și de către ceilalți participanți la trafic a consecințelor iresponsabilității în trafic.
Obiectivul nostru este SIGURANȚA RUTIERĂ – iar pentru atingerea acestui deziderat vom continua să acționăm cu profesionalism, să desfășurăm activități preventive dar să aplicăm, totodată, cu fermitate legea.
Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.
Nu vă riscați viața, libertatea și viitorul! Respectați legea!”
Intră acum și în grupul de