Aproape 5000 de absolvenți de gimnaziu din județul Suceava vor susține, marți, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale


Intră acum și în grupul de

Probele scrise se desfășoară în 152 de centre de examen, iar timpul de redactare a subiectelor este de 120 de minute, din momentul finalizării procedurii de completare a casetei de identificare, pentru care sunt alocate 15 minute

 Aproape 5000 de absolvenți de gimnaziu din județul Suceava vor susține, marți, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale la clasa a VIII-a în 152 de centre de examen, iar timpul de redactare a subiectelor este de 120 de minute din momentul finalizării procedurii de completare a casetei de identificare, pentru care sunt alocate 15 minute.

Potrivit Ministerului Educației, probele scrise ale Evaluării Naționale- 2021 încep la ora 9,00, când

candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne, aceștia putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

”Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neuro-dezvoltare”, se precizează într-un comunicat de presă al  Ministerului Educației.

Sursa citată menționează la probele scrise ale EN, care sunt monitorizate audio-video,  candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

„Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

De menționat este că  fiecare centru de examen trebuie să asigure echipamente și materiale de protecție, respectiv măști, dezinfectanți etc.

Ministerul Educației reamintește că intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare în centrele de examen vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat, în sălile de clasă în care se desfășoară probele locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri, iar în situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă.

Totodată, ME mai precizează că fiecare persoană care intră în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare, iar sălile de clasă vor fi dotate cu dezinfectanți pentru mâini.

În incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție, iar colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.

De asemenea, centrele de examen vor beneficia de asistență medicală.

Ministerul Educației a anunțat că pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale, iar acest număr va fi disponibil în perioada 22 – 26 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.

„Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută”, a transmis Ministerul Educației.

Conform calendarului, probele scrise ale Examenului de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a vor avea loc în zilele de 22 iunie 2021, la Limba și literatura română,  în 24 iunie 2021, la Matematică, iar proba la Limba și literature maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate obținute de candidați vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00,  și 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00, iar acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

„Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, informează Ministerul Educației.

Rezultatele finale la Evaluarea Națională vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

În județul Suceava sunt înscriși pentru a susține aceste probe 4994 elevi, potrivit ISJ Suceava.

Lucrările vor fi evaluate în trei Centre zonale de evaluare, respectiv la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava și la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80 la sută în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. 

Etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

(LB)


Intră acum și în grupul de