Intră acum și în grupul de
În cea de-a doua zi a pelerinajului dedicat Sf. Ioan cel Nou de Suceava, pelerinii au continuat să vină să se închine la moaștele sfinte, dar în număr redus.
După înghesuială de marți din timpul procesiunii „Calea Sfinților” când au fost purtate prin oraș în procesiune moaștele Sf. M. Mc. Ioan cel Nou, în această dimineață curtea Catedralei Arhiepiscopale era aproape pustie.
Doar preoții și forțele de ordine mai animau curtea lăcașului de cult.
Întrebați, reprezentații Poliție Locale au răspuns că până în acest moment nu a fost înregistrată nici o abatere de la respectarea normelor impuse și că se așteaptă la o creștere a numărului de pelerini începând cu această după amiază.
Totodată aceștia au reiterat importanța respectării recomandărilor legate de contextul epidemiologic actual.
Schimbări importante au apărut în acest an și în ceea de privesc comercianții care au putut vinde obiecte de cult în proximitatea lăcașului de cult.
Așa cum News Bucovina a anunțat, Permanența Consiliului Eparhial Suceava a dispus ca în perioada 19–25 iunie 2021, doar unitățile de cult vor primi binecuvântare în vederea comercializării de colportaj și obiecte de cult, cu prilejul Sărbătorii Hramului Sf. M. Mc Ioan cel Nou de la Suceava – 2021.
Astfel, prin noile măsuri, s-a introdus ordinea și în ceea ce privește tarabele care în anii trecuți sufocau zona.
Acum pelerinii pot cumpăra de la puținele tarabe obiecte de cult, dar și produse alimentare, toate având prețuri destul de ridicate.
Din programul zilei de astăzi, 23 iunie 2021, reamintim că de la ora 19:00 va avea loc un Concert de muzică bizantină, de la ora 21:00 se va oficia Slujba de Priveghere a Sf. M. Mc. Ioan cel Nou, urmată de la ora 00:00 de Sf. Liturghie. (Vlad Tudosă)
Intră acum și în grupul de