Dupa cearta s-a dus si s-a spanzurat (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

O simplă ceartă, una dintre multele care aveau loc între doi concubini, a reprezentat pe parcursul zilei de luni, picătura care a umplut paharul pentru unul dintre ei.

Victima, în vârstă de 49 de ani, este un bărbat din comuna Cacica, iar fapta s-a consumat pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice.

După ce a băut pe unde a putut bărbatul s-a întors seara către locuinţă. Aici însă a început scandalul cu persoana alături de care îşi ducea zilele. Se pare că de această dată omul nu a mai suportat, iar în jurul orelor 22:00 a plecat din casă fără să mai spună nimic.

La scurt timp corpul acestuia a fost găsit spânzurat în păduricea aflată în imediata apropiere a casei în care locuia.
Conform declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. princ. Gabriel Panţîru “în urma primelor cercetări nu au fost descoperite urme care să indice faptul că ar fi vorba despre o crimă fapta petrecându-se pe fondul consumului excesiv de alcool”.

Cu toate acestea, nimeni nu îşi poate explica forţa de care a dat bărbatul şi cum a reuşit să se spânzure având în vedere starea avansată de ebrietate în care se afla.

Cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii criminalişti, iar o soluţie definitivă va fi dată după ce vor primi şi rezultatele necropsiei.


Intră acum și în grupul de