Primii pasi in vederea construirii unei noi centrale termice in municipiu


Intră acum și în grupul de

Construirea unei noi centrale termice, dimensionată la cererea pieţei, sau atragerea de capital privat la actuala centrală. Acestea sunt soluţiile luate în calcul în vederea rezolvării problemei termoficării în municipiul reşedinţă de judeţ.

Potrivit primarului Ion Lungu, AGA a societăţii de termoficare Termica SA Suceava a decis să realizeze o strategie privind sistemul de termoficare prin înfiinţarea unei noi firme de termoficare cu aport de capital privat în vederea construirii unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, dimensionată la actuala cerinţă a municipiului, actuala fiind supradimensionată şi are costuri foarte mari.

Edilul-şef sucevean a arătat că, în paralel, se încearcă atragerea capitalului în vederea retehnologizării centralei electro-termice actuale. Astfel, pentru implementarea proiectului, Termica SA Suceava va participa prin concesionarea terenului necesar investitorului şi a fondurilor fixe aferente în schimbul unei redevenţe, iar investitorul va asigura funcţionarea instalaţiilor existente şi, ulterior, realizarea lucrărilor de investiţii în capacităţi noi. „Mergem în paralel, ca în măsura posibilităţilor, să fie folosită centrala actuală dacă vine un partener”, a spus Lungu.

În urmă cu o lună, primarul Sucevei anunţase că municipalitatea nu îşi mai poate permite ca în an de criză să susţină financiar societatea furnizoare de agent termic, subliniind că de când este primar a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a susţine această societate şi că Guvernul a investit 66 de milioane de lei în Termica. El a arătat că nu poate reproşa nimănui această situaţie pentru că este rezultatul unei crize de sistem, iar societatea nu mai are cui vinde producţia de abur industrial, iar energia electrică livrată în sistemul naţional este de la an la an mai puţină.

Ion Lungu a lansat încă de anul trecut propunerea pentru construcţia unei centrale termice dimensionate la cerinţele actuale ale municipiului. Primarul a subliniat că la sistemul centralizat de termoficare sunt branşate aproximativ 80 la sută din locuinţe şi că în condiţiile în care noua centrală va fi funcţională se aşteaptă ca cei care au sisteme proprii de încălzire să se branşeze la sistemul centralizat de termoficare.

Potrivit proiectului propus de primar, Termica SA va asigura terenul necesar investiţiei, iar municipalitatea va asigura exclusivitatea firmei pentru energia termică furnizată în sistemul centralizat, selecţia firmei urmând să fie făcută printr-o licitaţie, iar un aspect important va fi preţul de producere a gigacaloriei astfel încât să ajungă la beneficiar la maxim 40-45 de euro/gigacalorie.

Noua centrală termică trebuie să aibă o putere calorică foarte mare şi va trebui să producă 210.000 de gigacalorii anual. Mai multe firme şi-au exprimat intenţia de a construi o centrală termică în municipiului Suceava, printre care compania Kelag, din Austria, care a prezentat o soluţie pentru construcţia unei centrale termică de mari dimensiuni folosind drept combustibil biomasa, respectiv lemnul sau plantele, o intenţie asemănătoare fiind prezentată CL Suceava şi de firma austriacă Schweighofer.

Consiliul Local Suceava a votat, la începutul lunii martie 2009, cu majoritate, privatizarea societăţii de termoficare, Termica SA Suceava, prin vânzare de acţiuni, la preţul de 18,3 milioane de euro, dar la cele două licitaţii organizate nu s-a prezentat nici o firmă.


Intră acum și în grupul de