Intră acum și în grupul de
Primarul Ion Lungu, prefectul Iulian Cimpoeșu, secretarul general al județului, Petru Tanasă, subprefectul Alexandru Salup, viceprimarul Teodora Munteanu, au participat, vineri, la un ceremonial de depunere de coroane de flori la Statuia lui Ștefan cel Mare din apropierea Cetății de Scaun.
Primarul Ion Lungu a declarat că la împliniriea a 517 ani se la trecerea la cele veșnice a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, a depus coroane de flori la Statuia lui Ștefan cel Mare de la Cetatea de Scaun a Sucevei.
„Chiar dacă cel mai mare român din toate timpurile își doarme somnul de veci la Mănăstirea Putna, unde este sărbătorit cu fast astăzi, gloria sa este legată de Cetatea de Scaun a Sucevei. De aceea vrem sa facem o tradiție ca în fiecare an, pe data de 2 iulie, să depunem coroane de flori la Statuia lui Ștefan cel Mare de la Cetate, dupa care să mergem să-l sărbătorim la Putna”, a spus Ion Lungu.
El a subliniat că generațiile actuale au obligația morală să-l cinstească pe marele domnitor și să predea această tradiție generațiilor viitoare.
„Să fim mândri că suntem urmașii lui Ștefan cel Mare și Sfânt!”, a transmis Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de