Intră acum și în grupul de
Un băiat de 8 ani şi un bărbat de 35 de ani au fost lăsaţi în drum de către şoferii ce i-au accidentat şi au fugit. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 16:30, pe DJ 208 A, pe raza comunei Bosanci, N. Mihai, de 43 ani, din comuna Fântânele, în timp ce conducea o autoutilitară, la accidentat pe minorul B. C, de 8 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fiind identificat la scurt timp de către agenţii postului de poliţie Fântânele. Minorul a suferit un traumatism cranio-cerebral necesitând pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Sâmbătă, la ora 18.10, pe str. Aleea Teilor din localitatea Stroieşti, R. NICOLAE, de 31 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat pe V. Ilie, de 35 ani, pieton, care se deplasa în aceeaşi direcţie.
În urma accidentului bărbatul a suferit leziuni ce necesită pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, iar la scurt timp a fost identificat doar autoturismul la domiciliul acestuia. Cercetările sunt continuate de către lucrători din cadrul Serviciului Rutier.
Intră acum și în grupul de