Fostul șef al SIPI Suceava și fostul șef al Serviciului Permise Auto și Înmatriculări Suceava, trimiși în judecată de DNA pentru luare și dare de mită, divulgarea secretului sau folosirea de informații ce nu erau publice


Intră acum și în grupul de

DNA a anunțat, vineri, că a dispus trimiterea în judecată a colonelului Florin Constantin Timu, la faptelor șef al Serviciului Județean de Protecție Internă Suceava (structură de informații din subordinea Ministerului Afacerilor Interne), pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, divulgarea secretului care periclitează securitatea națională, în formă continuată, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals în declarații în formă continuată și a comisarului șef de poliție Radu Ionuț Obreja, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea unei infracțiuni de dare de mită, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit, procurorii militari arată că dosarul a fost disjuns din cauza penală privind activități de corupție presupus a fi comise la nivelul Compartimentului permise de conducere auto Suceava, iar în acel context, în scopul asigurării protecției juridice a activității infracționale de corupție desfășurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, în perioada 2017 – 2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de șef al Serviciul Județean de Protecție Internă Suceava, ar fi pretins și, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuț, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (în total 25.100 euro) pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală cu privire la cele menționate mai sus.

De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul Timu Florin Constantin i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja Radu-Ionuț, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava, informații secrete de stat, clasificate „strict secret”, dar și informații nedestinate publicității pe care le deținea în virtutea funcției, astfel încât Obreja Radu-Ionuț sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.

În perioada 2018 – 2020, inculpatul Timu Florin Constantin ar fi consemnat în cuprinsul declarațiilor de avere date necorespunzătoare adevărului referitoare la mai multe imobile.

În această cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce aparține inculpatului Timu Florin Constantin.


Intră acum și în grupul de