A accidentat grav un biciclist si a fugit de la locul accidentului


Intră acum și în grupul de

Un tânăr a accidentat grav un biciclist şi a fugit de la locul accidentului. Potrivit IPJ Suceava, vineri, în jurul orei 22.20, în interiorul localităţii Vicovu de Sus, pe D.J. 209 G, B. Ion, în vârstă de 24 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de C. Gavril, în vârstă de 58 ani, localnic.

În urma impactului biciclistul a fost accidentat grav necesitând 25 – 27 zile îngrijiri medicale.

După comiterea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei, autoturismul fiind găsit abandonat în curtea locuinţei unei persoane din localitate, fiind imobilizat în vederea examinării criminalistice.

Sâmbătă, în continuarea cercetărilor a fost identificat suspectul de comiterea accidentului ca fiind B. Ion, de 24 ani, din localitate. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, cu propunere de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 zile, măsură confirmată de procuror.


Intră acum și în grupul de