DSP Suceava anunță suspendarea activității pentru cinci centre de vaccinare din județ. Vor rămâne deschise câte un centru de vaccinare în fiecare dintre orașele mai mari, un drive-through în Suceava și centrele mobile în din Vama Siret şi Aeroportul Salcea


Intră acum și în grupul de

Directorul executiv al DSP Suceava, Dinu Sădean, a anunțat că de la 1 august se suspendă activitatea în centrele de vaccinare Sala de sport de la Școala „Miron Costin” Suceava, Sala de sport de la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava  şi închiderea centrului mobil de la  Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Căminul cultural Sf. Ilie, Căminul cultural Salcea, Casa de cultura „Al. Arşinel”  Dolhasca

„În acest fel, judeţul Suceava rămâne cu câte un centru de vaccinare în fiecare dintre oraşele mai mari (Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi şi Siret) şi un drive through în Suceava precum și centre mobile în Vama rutieră Siret şi Aeroportul Salcea.

Până în data de 21 iulie 2021, în județul Suceava s-au vaccinat împotriva infecției cu SARS-CoV-2 un număr de 91.723 persoane, din care 80.475 persoane au primit și doza a II-a.

În cursul zilei de 21 iulie a.c., s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 317 persoane din care 223 cu prima doză și 94 cu doza a doua.


Intră acum și în grupul de