Intră acum și în grupul de
Un sucevean s-a ales cu dosar penal după de a fost depistat conducând băut o maşina înmatriculată în Italia. Potrivit IPJ Suceava, duminică, la ora 22.50, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, în timp ce se afla în serviciul de patrulare, control şi supraveghere a traficului rutier, a fost sesizat că pe strada Victoriei din localitate a avut loc o tamponare.
În urma verificărilor a fost identificat H. Mihai, de 35 ani, din municipiul Suceava, care a condus un autoturism înmatriculat în Italia şi întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
H. Mihai a fost condus la Spitalul judeţean Suceava pentru a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru pe care l-a refuzat şi întrucât nu avea nici un document asupra lui s-au efectuat verificari în baza de date, constatându-se că nu posedă nici permis de conducere.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de