Intră acum și în grupul de
În cadrul parteneriatului dintre DGASPC Suceava și Primăria Cacica, la sediul Primăriei Cacica a fost organizată, marți, o dezbatere, privind problematica copiilor cu părinți plecați în străinătate la care au participat reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor partenere, specialiști din cadrul echipelor mobile și ai serviciilor multifuncționale ale DGASPC Suceava, preoți, profesori, elevi, părinți ai copiilor rămași în țară, copii/tineri din sistemul de protecție.
”Împreună sau separați?” a fost o invitație la reflecție, pentru toți cei care contribuie la dezvoltarea personalității și caracterului copiilor noștri, de la părinți și rude până la cadrele didactice și specialiștii implicați în acest proces.
În deschidere a avut loc un moment artistic oferit de către Ansamblul muntenilor polonezi ” Solonczanka „, coordonator d-na Ana Zielonca la care invitați au fost copii rămași acasă în grija rudelor -Doroftei Diana Ionela, Sahlean Diana, Sava Daniela, Siminovici Miruna, părinți din Diaspora și copiii acestora:- Sava Zenovia cu copiii Sava Ioana, Sava Alexandru, – Andronic Agnesa cu copiii Andronic Anastazia, Andronic Rafael, -Andronic Adrian cu copiii Andronic Emilia, Andronic Agata, – Zielonca Cristina cu copiii Zielonca Iustina, Zielonca Rafael, -Zielonca Hendric cu copilul Zielonca Ada
La dezbatere au participat deputat Lorgher Ghervazen, Președinte a Uniunii Polonezilor din România, Nicolaișen Nicolae, preot paroh Biserica greco-catolică Cacica, Lazăr Răzvan preot Biserica ortodoxă Pârteștii de Sus, Cucharec Stanislav Ioan preot paroh Biserica romano-catolică Solonețul Nou,Petru Todosi, Primar al comunei Cacica, Grațiela Volanschi, Secretar Primăria comuna Cacica, Ucraineț Crețu Maria Natalia, director coordonator, Școala Gimnazială Cacica, Orheian Bogdan, agent șef, Postul de Poliție Cacica.
Au urmat dezbateri pe diverse teme abordate de specialiști de la diverse asociații și fundații sau instituții de stat, iar spre final adolescentul Coclici Gabriel, a vorbit despre mama lui plecată de ani mulți la muncă în Franța.
A urmat un nou moment artistic: Rodenciuc Florin, a recitat poezia „Haide mamă, haide tată”, autor Adrian Păunescu iar Lupașcu Alin, a interpretat piesa de muzică populară: „Cântă cucu-n Bucovina”.
La final au luat cuvântul, Ilisei Rodica, șef serviciu Centrul de Servicii Multifuncționale de tip Rezidențial Suceava și Brîndușa Sorina Bialy, coordonator personal de specialitate CSMTR Suceava, moderator și organizator eveniment, care au mulțumit tuturor pentru implicare în organizarea evenimentului precum și celor care au asigurat buna desfășurare a evenimentului: prof. Înv. Sorin Maidan și Paul Croitoriu, inspector de specialitate din cadrul Primăriei Comunei Cacica care au asigurat sonorizarea și materialul tehnic necesar pentru desfăşurarea acţiunii,
Evenimentul desfășurat în cadrul Programului Consiliului Județean Suceava „Luna Diasporei”, a reunit din nou, specialiști, persoane publice, persoane direct implicate în problematica copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, dezbaterile punctând aspectele pozitive precum și cele negative care derivă din fenomenul migrației.
S-a discutat pe cazuistică, legislație, statistici, servicii oferite sau necesare a fi oferite, prevenirea apariției unor situații de risc, instrumentele cu care se poate veni în sprijinul atât al copilului cât și a celor care îl ingrijesc în perioada în care părintele este plecat, despre reprezentarea legală și despre importanța comunicării părintelui cu copilul dar și cu cei care intră în contact cu copilul: cadrele didactice, asistentul social de la primărie etc.
Concluzia întâlnirii a fost: „Împreună!”, fiindcă împreună se poate construi ACASĂ indiferent de locație, împreună și nu separat ne este mai bine, suntem protejați, echilibrați, în armonie cu sinele nostru, cu cei dragi precum și cu tot ceea ce ne înconjoară, arată DGASPC Suceava.
Intră acum și în grupul de