Intră acum și în grupul de
În perioada 11-12 august, Poliția Română a organizat acțiuni pentru creșterea gradului siguranței rutiere în toate județele din țară, inclusiv Suceava.
Astfel, ieri dimineață în județul Suceava a avut loc o acțiune pentru prevenirea accidentelor cu implicarea pietonilor, iar seara – polițiștii au acționat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
„În doar patru ore de acțiune au fost implicați la nivel județean 130 de polițiști cu 65 de autospeciale inscripționate și neiscripționate. Au fost utilizate toate aparatele radar montate pe autospecialele de poliție dar și aparatura radar laser TruCam”, a transmis IPJ Suceava.
Polițiștii au reținut 27 de permise de conducere și au aplicat 217 sancțiuni contravenționale la regimul rutier în valoare de 88.976 lei. Dintre acestea 12 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști pentru nerespectarea legislației rutiere privind necesitatea opririi și asigurării la trecerile la calea ferată fără bariere. Totodată, au fost reținute și 12 certificate de înmatriculare.
”Sunt BLONDĂ”…..Subiectul Zilei de la marginea drumului – 11 august 2021”Sunt BLONDĂ”….acțiune de amploare a Poliției Suceava pentru prevenirea accidentelor rutiere
Publicată de NewsBucovina.ro pe Miercuri, 11 august 2021
În cadrul acțiunii din partea a doua a zilei, în jurul orelor 18:51, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, aflat în serviciul de supraveghere si control trafic pe strada Aviatorului din comuna Șcheia, a constatat prin utilizarea aparatului radar TruCam, faptul că un autoturism circulă cu viteza de 96 km/h pe un sector de drum unde limita maximă de viteză admisă este de 50 km/h. În această împrejurare s-a executat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto a mărit viteza de deplasare continuându-și deplasarea, fiind urmărit cu autospeciala de poliție pe o distanță de circa 1 km, ulterior fiind oprit.
La volanul autoturismului a fost identificatun tânăr care a declarat verbal că nu posedă permis de conducere. De asemenea, acesta a declarat faptul că autoturismul condus este proprietatea soției sale, iar la data de 11.08.2021 în jurul orelor 15:00 a plecat de la domiciliu conducând autoturismul în cauză, fără ca soția sa să aibă cunoștință despre acest fapt, întrucât aceasta se afla la serviciu.
În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost sancționat contravențional pentru abaterile săvârșite la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ” conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ” furt în scop de folosință”.
Acțiunile continuă și în cursul acestei zile în intervalele orele 07:00 – 09:00 și 17:00 – 19:00.
Intră acum și în grupul de