IPS Calinic explică numărul redus de slujitori la Sf. Liturghie de la hramul Mănăstirii Putna față de alți ani: Numărul mare de preoți care slujeau în anii trecuți într-o singură zi, anul acesta au fost repartizați pe un interval de trei zile


Intră acum și în grupul de
Sursa foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a explicat în cadrul rubricii „Răspunsul Ierarhului” de ce numărul de slujitori la Sf. Liturghie de la hramul Mănăstirii Putna a fost mai mic față de anii precedenți.

IPS Calinic a fost întrebat de ce au slujit la Sf Liturghie doar maximum 20 de preoți în condițiile în care în alți ani era scena plină și erau mult mai mulți preoți slujitori la Sfânta Liturghie sau în comparație cu ziua de 2 iunie, când la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou dea Suceava au fost în jur de 50 de clerici slujitori.

În răspuns, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților arată că la hramul Mănăstirii Putna, anul acesta, deşi nu s-a ieşit din pandemie, au slujit: 8 ierarhi, 14 preoţi şi 8 diaconi, ceea ce înseamnă 30 slujitori.

„Cei care nu au slujit în ziua hramului, au slujit fie noaptea în biserica mănăstirii (6 preoţi şi 1 diacon), fie a doua zi de Sfinţii Martiri Brâncoveni, când au slujit 3 ierarhi, 34 preoţi şi 7 diaconi. Asta înseamnă că numărul mare de preoţi care slujeau în anii trecuţi într-o singură zi, anul acesta au fost repartizaţi pe un interval de trei zile”, a explicat IPS Calinic.


Intră acum și în grupul de