Intră acum și în grupul de
Circulaţia trenurilor pe tronsonul Suceava-Ilva Mică, în dreptul localităţii Vama, a fost închisă, marţi dimineaţă, în jurul orei 9, după ce un stâlp al reţelei electrice a căii ferate a fost lovit de o maşină.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Ioana Istrate, patru trenuri, între care acceleratul Timişoara-Iaşi şi personalul Suceva-Ilva Mică, sunt în prezent oprite în diverse staţii. Istrate a spus că un autoturism a intrat, marţi dimineaţă, într-un stâlp al reţelei electrice a caii ferate, iar stâlpul s-a înclinat şi nu permite circulaţia trenurilor.
Reprezentanţii CFR au fost informaţi despre acest incident şi urmează să vină să ridice stâlpul astfel încât circulaţia feroviara să poată fi reluată.
Întrucât lucrările de refacere a reţelei electrice vor fi de durată, mai multe trenuri vor înregistra întârzieri.
Intră acum și în grupul de