Prefectura Suceava anunță rutele alternative între Crucea și Broșteni care pot fi folosite până când se va relua traficul pe DN 17 B


Intră acum și în grupul de

Grupul tehnic de management al riscului „alunecări de teren” convocat de CJSU Suceava a făcut publice, joi, rutele alternative ce pot fi folosite până când se va restabili starea de normalitate pe DN 17 B unde s-a înregistrat o alunecare de teren.

Astfel, având în vedere situația de urgență produsă în seara zilei de 23.08.2021 ca urmare a manifestării riscului „alunecări de teren”, sens în care deplasări de eroziuni și material lemnos au afectat infrastructura Drumului Național 17 B, la km 44, pe raza localității Broșteni, acest grup de lucru vine în întâmpinarea cetățenilor care se deplasează rutier între comuna Crucea și orașul Broșteni, prezentând rutele alternative, până la restabilirea stării de normalitate și redeschiderea traficului pe segmentul de drum închis circulației rutiere.

Reamintim că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat, joi dimineața, că drumul DN 17 B rămâne în continuare închis.

Potrivit sursei citat au fost înregistate noi căderi de pietre de pe versant la Holda pe DN 17 B.

Echipele DRDP Iași au intervenit în cursul acestei dimineți pentru degajarea carosabilului, însă drumul rămâne închis, având în vedere alunecarea de teren în evoluție.

Recomandarea pentru conducătorii auto rămâne aceea de evitare a sectorului afectat și de folosire a rutelor alternative, transmite DRDP Iași.


Intră acum și în grupul de